VIDEO. Un sătmărean a pornit în turul SUA cu DACIA. Expediție de 5.000 de km

O Dacie galbenă cu numere de Satu Mare a devenit o atracție pentru curioși în New York, și nu oriunde, ci în celebrul Times Square. Este vorba despre mașina cu care sătmăreanul Ovidiu Pop și-a propus să facă o expediție inedită în Statele Unite, urmărind în mare parte traseului celebrei șosele Route 66.
Sătmăreanul Ovidiu Pop, cunoscut pentru pasiunea sa pentru mașini și-a propus o expediție inedită prin Satele Unite. La volanul unei Dacii 1300 galbene, sătmăreanul vrea să tranziteze, de la este la vest, America, iar o astfel de aventură nu putea să înceapă altundeva decât în New York, orașul care nu doarme niciodată.
Iar Dacia galbenă, cu numere de Satu Mare, a devenit rapid o atracție chiar și în Times Square, acolo unde a concurat cu sutele de reclame luminoase. Curioșii nu au ezitat să își facă poze, dar și să filmeze apariția inedită a mașinii.
Iar mașina de referință a României va putea fi văzută nu doar în inima Manhattan-ului, ci și în alte locații chintesențial americane precum Las Vegas și Los Angeles, cel puțin potrivit traseul pe care l-a făcut sătmăreanul și care urmărește, și puncte turistice de pe celebra Route 66, vechea șosea cunoscută drept „Main Street of America”.
Pentru cei care doresc să urmărească aventurile Daciei, sătmăreanul pune la dispoziție și un vlog pe canalul său de Youtube. Practic, în perioada următoare, la volanul Daciei, Ovidiu va avea de parcurs circa 5000 de kilometri, iar pentru o asemenea expediție, s-a pregătit inclusiv cu piese de schimb.
