VIDEO. Un medic lovește bunica unui pacient (4 ani) la spital. Acuzații de malpraxis, Poliția a intervenit
Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce a împins o femeie pe holul unităţii spitaliceşti, femeia fiind amendată la rândul ei pentru tulburarea liniştii publice, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.
Totul a început după ce femeia – care s-a recomandat a fi bunica pe linie maternă – l-a acuzat pe medic că nu l-ar fi operat cu succes pe nepotul său. Mai mult, femeia îl acuză pe medicul chirurg de faptul că i-ar fi chemat la cabinetul său particular, pentru a-i putea taxa pe pacienți.
Medicul s-a apărat, explicându-i femeii că nu are dreptate. Pe fondul acuzațiilor repetate, situația a degenerat, iar medicul i-a pus femeii mâna în gât, strigându-i: ”Cine te crezi?!”. Supărată, femeia a contracarat: ”Dacă-ți dau una, înghiți pământul”. Norocul a făcut ca mai multe cadre medicale și personal auxiliar să se interpună între cei doi.
Totul a fost surprins de telefonul femeii, care transmitea LIVE pe Facebook. Este vorba despre 20 de minute de imagini, care s-au viralizat în scurt timp. După circa 15 minute, la spital au ajuns și mai multe echipaje de Poliție și Poliție Locală.
IPJ Brăila a anunțat că a deschis dosar de cercetare pe numele medicului specialist în chirurgie plastică. Și femeia a fost amendată cu 2.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice şi cu 500 de lei pentru că nu purta corect mască de protecţie.
Si politia si doctori pe aceiasi mana sunt pacat ca copilul asista la asa ceva
View Comment