VIDEO. TRAGEDIE. Minora spulberată de o mașină a murit
Reporterii PresaSM au aflat că minora, în vârstă de zece ani, care a fost lovită de o mașină pe Drumul Național 19, în localitatea Petrești, a decedat la Spitalul Județean Oradea. Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă.
PresaSM a mai aflat că imediat după impact, până la sosirea echipajului SMURD, un șofer a început manevrele de resuscitare, reușind să țină victima în viață până când a ajuns echipajul medical. Cu toate acestea, victima a decedat a doua zi.
Reamintim că un accident foarte grav de circulație a avut loc miercuri în localitatea Petrești, pe Drumul Național 19, în județul Satu Mare. Reporterii PresaSM au aflat că o fetiță, în vârstă de 10 ani, a ieșit dintr-o curte și a încercat să treacă în fugă strada, fiind lovită în plin de un autoturism, înmatriculat în județul Bihor, condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Oradea.
La fața locului a ajuns echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a celor de la SMURD, care – din cauza rănilor extrem de grave ale fetiței – au decis să transporte victima direct la Spitalul Județean Bihor.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Nota redacției: Informațiile PresaSM pot fi preluate doar cu citarea sursei. Vă mulțumim!