VIDEO. Toleranță zero! Polițistul sătmărean, beat mort, a fost ARESTAT!
Toleranță zero pentru polițistul sătmărean Paul I., în vârstă de 34 de ani, prin cu o alcoolemie de 2,14 mg.litru alcool pur în aerul expirat. Potrivit informațiilor PresaSM, polițistul a fost arestat pentru 24 de ore! De asemenea, procurorul ar putea merge în fața judecătorului de drepturi și libertăți chiar cu propunere de arestare preventivă!
Semn că Inspectoratul Județean de Poliție nu tolerează astfel de derapaje ale unor angajați.
Și asta după ce Paul I. a fost filmat sâmbătă seara (ora 22.00) în timp ce conducea haotic pe DN 19 A, în zona Aeroportului Satu Mare. Acesta a fost oprit de polițiști pe Bulevardul Lucian Blaga, dar a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. Într-un final s-au prelevat probe biologice de sânge. Reporterii PresaSM au aflat că nivelul alcoolemiei din sânge era de 2,14 mg/litru!
Bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal!
Un polițist extrem de controversat!
Paul I. a lucrat la Poliția Rutieră, după care a fost mutat disciplinar și pus la dispoziție, numele său fiind implicat în mai multe scandaluri, respectiv în dosare penale.
Acesta este suspectat că ar fi transportat inclusiv țigări de contrabandă. Potrivit informațiilor PresaSM, acesta fost oprit, în data de 27 mai 2019, de către un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție pe Drumul Botizului, în municipiul Satu Mare, când se presupune că polițistul s-ar fi aflat la volanul unui autoturism de teren marca Volvo, în care se găseau circa nouă saci de rafie cu țigări. Șoferul a abandonat mașina și a luat-o la fugă.
Reporterii PresaSM au mai aflat că polițiștii au identificat proprietarul de drept al mașinii și așa au ajuns să îl suspecteze tocmai pe colegul lor. Polițiștii l-ar fi reperat vizual pe suspect în zona Pieței Libertății din centrul municipiului Satu Mare.
Paul I. are la activ cel puțin o altă faptă penală, fiind judecat într-o altă cauză. Motiv pentru care acesta a fost pus la dispoziție de către conducerea Inspectoratului Județean de Poliție, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Imaginile au fost făcute publice de activiștii de la Drivers SM, cu următoarele precizări:
🔴 Imbecil băut la volan !!!
🔺 Felicitări celor care au filmat acest imbecil și mai ales pentru faptul că au anunțat Poliția.
🔺La rugămintea celor care au filmat am scos discuțiile care au avut loc în mașină. Erau îngroziți de ceea ce vedeau.
🔺 Pentru că o depășire era riscantă au rămas în spatele imbecilului dând flashuri celor care veneau din față avertizând că sunt în pericol.
🔺 Au fost evitate în ultimul moment cel puțin 4 accidente, ultimul chiar în fața mașinii de Poliție.
🔺 Filmarea se întrerupe chiar în momentul în care Poliția intervine.