VIDEO. Toată România, în carantină: Cine și cum va putea ieși din casă
Premierul Ludovic Orban a oferit explicații suplimentare după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că cetățenii româniei vor avea parte de noi restricții, totul pentru a putea limita răspândirea noului coronavirus. Orban a făcut precizări importante și cu privire la interdicțiile care vor fi impuse persoanelor vârstnice, pentru protejarea acestora.
Premierul Ludovic Orban a explicat noile măsuri care urmează să intre în vigoare, dar și soluțiile pe care le vor lua pentru a proteja pensionarii, cei mai vulnerabili în fața coronavirusului.
„Toate măsurile pe care le luăm au ca obiectiv reducerea la maxim a gradului de contaminare cu acest virus. Sunt măsuri de restrângere a circulației. Dacă până la emiterea Ordonanței, interdiciția de a ieși din casă a fost valabilă între orele 22 și 6 dimineața, după emiterea Ordonanței militare 3, vom impune această restricție între orele 6 și 22. Practic, cetățenii vor avea posibilitatea să iasă de la domiciliu pentru a merge la muncă, pentru achiziționarea bunurilor necesare pentru viața de zi cu zi, pentru a se duce la analize medicale urgente, care nu pot fi soluționate prin telemedicină și necesită deplasarea până la medicul de familie sau la spital, de asemenea, se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, pentru plimbarea animalelor de comapnie. Practic, vor exista limitări de deplasare a cetățenilor, pe timpul zilei”, a spus Ludovic Orban.
În ceea ce privește persoanele în vârstă, premierul a spus că pentru a-i proteja, se va institui practic această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un orar în care cei cu vârsta de peste 65 de ani se vor putea deplasa și să aibă acces facil la magazine sau farmacii, dar să nu aibă contact cu alte persoane.
„Cu privire la persoanele peste 65 de ani: pentru a-i proteja, se va institui această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un interval în care să se poată deplasa pentru a-și cumpăra ce au nevoie, pentru plimbare. Ne facem un obiectiv ca aceștia să poată fi serviți aproape exclusiv în acest interval, la magazine”, a declarat în această seară Ludovic Orban.
Detaliile Ordonanței Militare nr.3 vor fi prezentate de Ministerul Afacerilor Interne.
Premierul a vorbit și despre dificultățile de care s-au lovit în achiziționarea de echipamente medicale
Premierul a vorbit și despre achiziția de echipamente medicale, în așa fel încât medicii să fie protejați în fața infecțiilor cu COVID-19.
„Cererea pe piața internațională a explodat. Facem toate eforturile pentru a putea achiziționa aceste cantități. Am avut „n” contracte, „n” oferte, care nu au putut fi onorate,” a spus premierul. „Cu fiecare contract în parte înregistrăm dificultăți.”
Orban a vorbit și despre faptul că o parte din echipamente vor fi produse în România, astfel vor ajunge mai repede la dispoziția celor care au neovie de ele.
Ludovic Orban a vorbit și despre creșterea capacității de diagnosticare, pentru identificarea persoanelor cu COVID-19. Practic, se vor utiliza inclusiv aparatele de la cercetare, dar și de la ANSVSA.
În ceea ce privește testele rapide, epidemiologii, a spus premierul, nu le recomandă din cauza gradului de eroare, mai mare de 20%, a precizat Orban.
Premierul a vorbit și de contracte pentru câteva sute de ventilatoare care urmează să ajungă în țară, dar după un grafic.
Frectie la picior de lemn ,haos economic ,ambiguitate, dictatura militara
View Comment