VIDEO. Soții din Carei, care și-au maltratat copilul, ARESTAȚI PREVENTIV. Dau vina unul pe altul
Doi tineri în vârstă de 29 și 37 de ani, soție și soț, din municipiul Carei, au fost ASTĂZI ARESTAȚI PREVENTIV pentru 30 de zile în urma deciziei judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Carei. Tatăl copilului a avut și prima reacție, lăsând să se înțeleagă că soția ar fi de vină: ”Întrebați-o pe nevastă-mea, întrebați-o de ce face diferențe între copii”. Reamintim faptul că cei doi sunt acuzați de către polițiștii sătmăreni că și-au supus copilul, în vârstă de doi ani, unor tratamente improprii, agresiuni fizice care – spun oamenii legii – i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală. Seria de agresiuni s-a produs în timp ce familia se afla în Germania.
Conform Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, în data de 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu despre faptul că un minor ar fi fost agresat de către părinții săi. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinții săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.
Părinții, în vârstă de 29 și 37 de ani, din Carei, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
O anchetă va fi deschisă și de către cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, va vor evalua starea psihică și fizică a minorului, dar va face o anchetă socială și în cadrul familiei. Dacă în urma anchetei se va stabili că minorul nu mai poate fi reintegrat în familie, acesta urmează să fie plasat în cadrul familiei extinse, la bunici sau mătuși. Dacă cei doi soți vor fi decăzuți din drepturile părintești de către instanța de judecată există riscul ca minorul să ajungă într-un centrul de tip familial.