VIDEO. Șofer recalcitrant, amendă uriașă după ce și-a făcut de cap pe autostradă. Urmărit de polițiști, a făcut pană și tot nu s-a oprit
Urmărire periculoasă pe autostrada A1. Un șofer care zbura cu 171 km pe oră a fost prins de poliţişti după o goană nebună. Agenţii l-au fugărit mai bine de 20 de kilometri. Iar şoferul a lovit inclusiv o baliză în timpul urmăririi. Imaginile cu incidentul au fost distribuite pe rețelele de socializare, iar pe lângă faptul că a rămas fără permis, bărbatul s-a ales și cu o amendă de peste 5.000 de lei.
Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 15:00, când polițiștii Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat, la km 325, pe sensul spre Râmnicu Vâlcea, un autoturism înmatriculat în județul Sibiu, care circula cu viteza de 171 de kilometri/oră, în zona unde limita de viteză este de 130 de kilometri/oră.
Nu mai puțin de 20 de kilometri l-au urmărit polițiștii în trafic pe șoferul care, spun oamenii legii, a adoptat un comportament agresiv. O parte din urmărire chiar a fost filmată de alți participanți la trafic și postată pe rețelele de socializare.
„Autoturismul a fost identificat, în trafic, în zona kilometrului 316, balizată corespunzător, prin devierea traficului din banda 2 în banda 1, dar nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, lovind o baliză. A fost urmărit pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, pe parcursul cărora conducătorul auto a adoptat un comportament agresiv, prin trecere repetată de pe o bandă de circulație pe alta, dar și pe banda de urgență. Autoturismul urmărit a fost oprit la kilometrul 296”, precizează polițiștii.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 32 de ani, din Porumbacu, județul Sibiu, față de care a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru conducere agresivă, nerespectarea indicațiilor polițiștilor, circulație pe banda de urgență, folosirea telefonului mobil și pentru că a lovit baliza în încercarea de a evita oprirea, cu amendă în valoare totală de 5.610 lei.
@selimmoise Gta6
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 150 de zile. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul drogtest, care au indicat că nu se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor.