VIDEO. Sentință definitivă! Călăul din Bârsău, care a ucis două sătmărence, închisoare pe viață!
Criminalul din Bârsău și-a aflat astăzi sentința definitivă. Judecătorii Curții de Apel Oradea au menținut decizia judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare în cazul dublei crime de la Bârsău, din decembrie 2019, atunci când Marin Pinte a omorât două femei, în vârstă de 54 și 63 de ani. Astfel, bărbatul, recidivist, care mai fusese condamnat pentru tâlhărie, își va petrece tot restul vieții după gratii.
Criminalul din Bârsău. Filmul crimei
Redăm mai jos întregul film al dublei crime, ale cărui piese au fost puse cap la cap de către polițiști și procurori:
”În fapt, s-a reţinut că în data de 10.12.2019, în jurul orelor 16,18, numitul O.G. […] a sesizat prin SNUAU 112 faptul că în imobilul cu nr. 172 din loc. Bârsăul de Sus, jud. Satu Mare se află două persoane de sex feminin decedate.
În urma cercetării locului faptei au fost identificate cadavrele numitelor F.A. O.A. care prezentau multiple lovituri la nivelul capului, cadavrele se aflau într-un hol îngust ce ducea spre etajul locuinţei (mansardă) cu capetele orientate spre colţul stâng al peretelui exterior pe care se afla un geam întredeschis. La faţa locului a fost găsită arma crimei, sub cadavrele victimelor, respectiv un ciocan de dimensiuni mici, având baza de 2 cm., iar coada acestuia a fost găsită într-o cutie de carton aflată lângă cadavrele victimelor.
În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 10.12.2019 numitul P.M. a pătruns, printr-o modalitate care încă nu a fost stabilită, în locuinţa victimei F.A., i-a aplicat acesteia şi victimei O.A. multiple lovituri în zona capului cu un ciocan, după care a sustras de la faţa locului suma de 3.300 euro şi suma de 900 de lei”.
Citește și:
FOTO. Cum s-ar fi produs dubla crimă de la Bârsău. Vecinul victimelor, reținut
VIDEO. Marin P. a mărturisit de ce a comis dubla crimă la Bârsău: ”Pentru dragoste”
Teba, felicitată și de MAI pentru acțiunea de la Bârsău