VIDEO. Se întâmplă în România. Elev încătușat pe holurile școlii, după ce și-a bătut diriginta
Imagini incredibile surprinse într-o școală din Târgu Mureș. Un elev a fost culcat la pământ, încătușat și reținut de polițiști, asta după ce și-a bătut diriginta. Femeia a ajuns la spital, iar elevul, care este în clasa a VIII-a, ar fi amenințat-o cu moarte, titrează jurnaliștii de la Digi24.
Concret, elevul de 15 ani a făcut scandal la școală, a fost dus la poliție, după care s-a întors și și-a bătut diriginta. A lovit-o cu pumnii și cu picioarele, iar profesoara a ajuns la spital. După cele două evenimente, a fost reținut pentru 24 de ore.
Scenele s-au petrecut în timpul unei ore de curs de la clasa VIII-a, la o școală din Târgu Mureș. În imagini se vede cum elevul face scandal, se urcă pe bănci și țipă la profesoară. După prima scenă de acest fel, polițiștii au fost chemați la școală, cu un apel la 112. Agenții l-au încătușat pe adolescent și l-au dus la secție, unde au chemat-o și pe mama lui și le-au dat o amendă de 500 de lei.
Numai că scandalul nu s-a încheiat așa. Băiatul s-a supărat și mai tare, iar de la secția de poliție s-a întors la școală, împreună cu mama lui. Atunci și-a bătut diriginta și chiar a amenințat-o cu moartea. Profesoara a fost ulterior preluată de un echipaj SMURD, iar băiatul a fost dus înapoi la secție, unde a fost reținut.
În imaginile filmate de alți elevi se vede cum băiatul este încătușat de polițiști pe holurile liceului.
„A fost chemat un echipaj de poliție, a fost ridicat, iar după o oră s-a reîntors cu mama, a așteptat diriginta, a avut o răbufnire violentă, a lovit-o”, au precizat cei de la inspectoratul școlar.
„Față de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Tânărul a fost testat la substanțe interzise, rezultatul a fost negativ, i s-a făcut dosar penal pentru lovire și alte violențe și tulburarea liniștii publice, sub supravegherea Parchetului din Târgu Mureș”, au precizat cei de la IPJ Mureș.
Tot scandalul provocat de elev ar fi început de la nemulțumirea acestuia pentru că fusese sancţionat de nenumărate ori din cauza comportamentului. Testul pentru consum de droguri a avut rezultat negativ.