VIDEO. Scene desprinse parcă din filmele de acțiune, pe străzile din județul vecin. Ridicat și încătușat de mascați, în trafic
Totul s-a întâmplat luni după-masă, pe o stradă din municipiul Oradea, județul Bihor, acolo unde un urmărit internațional a fost blocat în trafic de mașinile mascaților. Bărbatul a fost coborât din automobilul de lux, culcat la pământ și încătușat. Întreaga scenă, desprinsă parcă dintr-un film de acțiune american, a fost filmată, iar înregistrarea a fost postată pe rețelele de socializare.
Poliţiştii ordăeni au blocat un bolid în trafic, iar unul dintre pasageri a fost scos şi încătuşat. Bărbatul, în vârstă de 30 ani, era un fugar căutat din iarna trecută, după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de detenţie pentru un accident rutier provocat pe DN 76, între Oradea şi Sânmartin, precizează jurnaliștii de la eBihoreanul.
La volanul unui bolid marca Land Rover şi cu o alcoolemie de 2,09 g/l alcool pur în sânge, bărbatul ajuns acum după gratii nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de mers și a acroșat un Audi. Din fericire, ambii şoferi au scăpat teferi din incident, iar şoferul din Land Rover a fost trimis în faţa instanţei pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Șoferul și-a recunoscut fapta şi ar fi scăpat de închisoare, însă avea deja două condamnări la pedepse cu suspendare pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală şi înşelăciuni din afaceri ilicite cu deşeuri metalice. Prin firme trecute pe interpuşi, bărbatul a făcut tranzacţii pe care nu le-a evidenţiat în contabilitate, prejudiciul total cauzat bugetului de stat ridicându-se la peste 4,9 milioane lei, care nu a fost până azi recuperat.
În perioada în care, teoretic era urmărit naţional, Mihai se plimba cu Rohozneanu prin Oradea, şi posta fără griji pe conturile de socializare, abia recent dezactivate, mai spun jurnaliștii din județul vecin, pe surse.
Fugarul a fost prins luni după-amiază, pe Calea Clujului din Oradea. Se afla într-un Mercedes care a fost blocat în trafic de un echipaj de poliţişti, care l-au ridicat şi l-au depus la Penitenciarul Oradea.
sursa video: Bianca Boit via Grupul Info Trafic BIHOR & ORADEA / Facebook