VIDEO. Scandal la mall-ul NEPI. Cozi de zeci de persoane care așteaptă în frig
Spirite încinse la intrarea la mall-ul Shopping City al celor de la NEPI Rockcastle din municipiul Satu Mare. Cozi de zeci de persoane la intrare, după ce angajații de la pază încearcă să evite pe cât posibil aglomerația din interior.
Zeci de persoane stau la cozi pentru a putea intra în incinta mall-ului. Unii dintre clienți și-au pierdut răbdarea și i-au criticat pe cei de la pază. Care le-au explicat clienților că este vorba despre implementarea unor măsuri de siguranță.
”În incinta mall-ului au voie maxim 1.450 de oameni. Noi, la fiecare oră, suntem obligați să nu lăsăm oamenii să intre timp de circa 15 minute, pentru a se mai elibera mall-ul. Sunt măsuri de siguranță, în special la sfârșit de săptămână”, au spus surse din cadru firmei de pază.