VIDEO. Scandal în trafic pentru o tânără din Vetiș. Actualul iubit l-a așteptat cu bota pe fostul
”Romeo și Julieta” în varianta de Satu Mare. Cu scandalul de rigoare. Totul s-a produs astăzi, în jurul orei 01.00, atunci când un tânăr din Odoreu, rămas fără permis de conducere, l-a rugat pe un prieten din Botiz să îl ducă cu mașina până în localitatea Vetiș, la domiciliul fostei sale iubite, conform informațiilor PresaSM.
Doar că cei doi tineri au fost așteptați de actualul iubit al tinerei, care le-a ieșit în drum cu o botă și vorbind la telefon. Cel mai probabil pentru a-și chema ”întăriri”.
În momentul în care tânărul din mijlocul drumului a devenit agresiv, lovind mașina în care se aflau ceilalți doi tineri, șoferul a întors autoturismul și a plecat de la fața locului.
Polițiștii nu au luat nicio măsură fiindcă nu s-au văzut avarii pe autoturism, iar niciuna dintre părțile implicate nu a înțeles să depună plângere penală.
Rămâne de văzut dacă fostul prieten se va împăca cu ideea și nu va mai încerca să se apropie de tânără.