În timp ce județul Satu Mare este din nou codaș la nivel național – cu un procent de 26,88% la ora 16.00, un sătmărean care muncește în Marea Britanie a trimis redacției PresaSM un videoclip în care se vede cum românii stau la cozi de sute de metri pentru a vota.
”Noi stăm la coadă de ore în șir, sute de persoane. Cam de două ore, la o coadă de circa doi kilometri. Nu renunțăm! Să meargă și cei de acasă la vot”, a transmis sătmăreanul.
”Astăzi, împreună putem schimba viitorul țării… dacă noi, cei din diaspora, ne sacrificăm și pierdem aproape o zi pentru a vota…îi rugăm pe cei de acasă să ne ajute și să iasă la vot… pentru că în țară se stă 5 minute la rând…doar împreună putem schimba tot…mâine va fi prea târziu”, este mesajul unui alt sătmărean.
”Noi suntem la secția de votare din Harrow, unde sunt doar opt ștampile la mii de oameni. Este revoltător. Au chemat poliția. Normal că oamenii sunt nervoși”, a spus un alt sătmărean.
Primii români care au votat la europarlamentare și la referendum au fost cei din Noua Zeelandă. În total au fost amenajate 441 de secții de votare în străinătate, iar din dimineața zilei de duminică, mulți dintre românii plecați au stat la coadă pentru a fi siguri că vor putea pune ștampila pe buletinele de vot.
În țările europene unde există comunități mari, oamenii așteaptă pe stradă, iar unii dintre ei îndură ploaia doar pentru a-și exercita dreptul la vot. Așa se întâmplă la Londra, Roma, Torino, dar și în localități din Franța și Germania.
Nota redacției: Toate imaginile au fost transmise în urmă cu puțin timp din Londra (Marea Britanie)