VIDEO. Sătmăreanca care și-a lovit copilul live pe internet, lăsată fără cei trei copii
Sătmăreanca, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Borlești, care și-a agresat unul dintre copii în direct pe o rețea de socializare a fost lăsată temporar fără cei trei copii, respectiv doi băieței și o fetiță. Este o decizie de urgență a reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, potrivit informațiilor PresaSM.
Copiii au ajuns în familia extinsă, în grija unei mătuși, până când bunica pe linie paternă se va întoarce din străinătate. Atât mama cât și tatăl minorilor vor fi incluși într-un program de consiliere, iar în funcție de rezultate vor reintra în custodia minorilor.
De altfel, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii de către femeie a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Reamintim faptul că o sătmăreancă și-a bătut copilul live pe o rețea de socializare. Imaginile au ajuns în posesia jurnaliștilor, care au anunțat imediat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, zeci de persoane, dar și soțul/concubinul femeii i-au atras atenția în mod repetat să înceteze. Numind-o și ”depravată”, dar aceasta l-a amenințat, tot LIVE, că va face un ”gest necugetat” dacă nu o lasă în pace.
În schimb, alte persoane i-au luat apărarea mamei, precizând – fără rezerve – că gestul femeii ar fi ceva…normal.
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!