VIDEO. Sătmărean dispărut, găsit decedat în râul Someș. Polițiștii au deschis o anchetă
Sătmăreanul Vasile Petran (73 de ani), dat dispărut încă din luna februarie a acestui an, a fost găsit fără viață în râul Someș, pe partea maghiară. Corpul neînsuflețit a fost scos din ape de către autoritățile din Ungaria, fiind anunțată și familia în vederea stabilirii identității.
”Acum două luni, în 20 februarie, a dispărut de la domiciliu tatăl meu vitreg. A fost găsit săptămâna aceasta în Ungaria, decedat în râul Someș”, a declarat un membru al familiei pentru PresaSM.
Sătmăreanul a fost văzut ultima dată în zona Cartierului Micro 15, iar de atunci familia și Poliția l-au căutat în mod continuu.
Conform familiei, anchetatorii nu au reușit să stabilească încă cauza decesului: accident sau crimă.
Urmează să se efectueze autopsia, iar medicii legiști vor fi cei care vor stabili cauza decesului. În funcție de rezultatul expertizei, polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili complexul de împrejurări în care s-a produs decesul sătmăreanului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
VIDEO. Ultimele imagini surprinse cu sătmăreanul dispărut.