VIDEO. S-a crezut la volanul mașinii. Un căruțaș a făcut drifturi într-o intersecție. Imaginile au devint virale
Un căruțaș din Botoșani a devenit vedetă pe internet după ce imaginile cu el, făcând drifturi cu căruța într-o intersecție din Ștefănești au devenit virale. Polițiștii, în schimb, nu au fost la fel de impresionați ca internauții și l-au amendat.
Un căruțaș care a ieșit să facă drift-uri cu căruța în mijlocul orașului Ștefănești a devenit vedetă pe internet. Videoclipul cu isprava căruțașului a fost publicat pe rețelele de socializare, iar oamenii legii s-au autosesizat, după ce imaginile au devenit virale, titrează jurnaliștii de la Știri Botoșani.
Bărbatul a fost identificat de către oamenii legii, care i-au aplicat sancțiunile care i se cuvin pentru faptele comise.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul atelajului hipo a fost identificat în persoana unui tânăr de 22 de ani, din orașul Ștefănești. Acesta a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum de peste 2800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcarea a unor norme de conviețuire socială”, declară Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.
Mai mult decât atât, polițiștii din cadrul Poliției Animalelor vor efectua verificări, pentru a vedea dacă îngrijit corespunzător sau este supus la rele tratamente. Astfel, oamenii legii vor lua măsurile ce se impun.
BMW CU UN CAL PUTERE…..BALEGOS
View Comment