VIDEO. Reinstituirea carantinei și izolării, pe masa Guvernului. Critici dure la adresa CCR
La începutul ședinței de Guvern, Ludovic Orban, premierul României, a reluat criticile aduse Curții Constituționale. Șeful Executivului a făcut CCR responsabilă de faptul că autoritățile au rămas fără pârghii în ceea ce privește izolarea cazurilor de coronavirus. Orban a spus că, în lipsa carantinei și a izolării la domiciliu, numărul cazurilor din România ar fi putut fi chiar și de douăzeci de ori mai mare, având în vedere cetățenii care au venit din țări cu focare importante.
Guvnerul României s-a reunit într-o ședință luni dimineața având pe ordinea de zi proiectul pentru reinstituirea carantinei și izolării la domiciliu. Cele două măsuri despre care epidemiologii au spus că au fost eficiente în combaterea bolii au fost suspendate de către CCR după ce ordinul ministrului Sănătății a fost contestat de Avocatul Poporului.
Premierul a spus că, în lipsa acestor două măsuri, impuse odată cu intrarea țării în stare de urgență, numărul infecțiilor ar fi putut fi chiar și de douăzeci de ori mai mare, luând în considerare faptul că cetățenii români s-au întors din țări cu focare importante.
„Cum am fi putut acționa, de exemplu, la Suceava, sau în alte localități în care s-a produs o creștere rapidă a numărului de infecții, dacă nu am fi avut pârghia carantinării?”, a întrebat retoric Ludovic Orban, adăugând „S-a și văzut că pârghia carantinării a oprit riscul de transmitere în alte localități din localitățile cu nivel de infectare foarte mare și a permis restabilirea situației într-un termen relativ scurt” […] Noi am avut o expunere uriașă pentru persoanele care au venit din țări cu focar, din țări cu un nivel foarte răspândit al epidemiei. Probabil că numărul de cazuri din România ar fi fost de zece ori, de douăzeci de ori, dacă nu și mai numeros”.
Permierul cere dezbateri de urgență în Parlament
Orban a cerut ca proiectul să fie dezbătut de urgență în Paralment.
„Astăzi trebuie să dezbatem și să adoptăm acest proiect de lege, îl vom transmite la Parlament. Voi solicita Parlamentului dezbaterea în procedură de urgență, astfel încât cât mai repede posibil să restituim baza legală, în urma deciziei Curții Constituționale care să ne permită să putem că combatem eficient, să avem la dispoziție toate instrumentele pe care le au toate celelalte țări”, a mai spus premierul României la începutul ședinței de Guvern.
Fără a nominaliza, premierul a spus și că instituții din țară s-au ocupat cu boicotarea efoturilor făcute de Executiv în vremea pandemiei.
„Eu nu știu ca (n.red. în ) vreo altă țară europeană sau vreo altă țară afectată de epidemie să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în România, cu implicarea unor instituții efectiv în boicotarea oricărei măsuri a guvernului de combatere a epidemiei și de apărare a sănătății și vieții cetățenilor”, a spus Ludovic Orban.
Permierul a precizat și faptul că parlamentari vor trebui convinși de faptul că legea este una extrem de importantă.
„Avem acest proiect de lege și va trebui să convingem parlamentarii care au convocat sesiunea extraordinară că este vital să dezbatem cât mai rapid și să adopte acest proiect de lege astfel încât să avem toate instrumentele necesare la dispoziție pentru a putea să apărăm viața și sănătatea românilor”, a conchis prim-ministrul Orban.
România, pe „lista roșie” a Marii Britanii
Decizia CCR a venit în contextul în care România deja a fost plasată pe lista țărilor nesigure de către Marea Britanie, iar cetățenii care călătoresc din țară în Regatul Unit vor fi obligați să stea în izolare la domiciliu. Numărul de cazuri noi raportate pe parcursul săptămânii trecute a făcut ca țara noastră să fie una dintre cele cu creșteri abrupte după anunțarea măsurilor de relaxare. Chiar șeful Executivului a vorbit despre faptul că mai mulți pacienți cu cornavirus au fost transportați cu elicopterele din cauza locurilor limitate din spitale.
Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 227 de pacienți sunt internați pe secțiile de Terapie Intensivă din țară. De duminică, o zi în care numărul testărilor scade, și până astăzi la ora 13, INSP a comunicat alte 250 de cazuri noi.