VIDEO. Radu Roca și echipa PSD vor construirea unui centru antidrog în municipiul Satu Mare
Președintele Organizației Municipale Satu Mare a PSD și candidat pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare, Radu Roca, a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că municipiul Satu Mare se confruntă cu o realitate dură legată de dependența de substanțe interzise și alcool. Pentru a oferi sprijinul necesar celor afectați și pentru a combate această problemă, Radu Roca – pe vremea când era prefect al județului Satu Mare – a înființat numărul unic 119 pentru sesizări și combaterea acestui flagel.
Redăm mai jos – integral – declarația de presă: ”În perioada în care am fost prefect, am avut întâlniri cu Consiliul Județean al Elevilor, Directorii unităților de învățământ, Președinții Asociațiilor de Părinți de la unitățile de învățământ din județ. Scopul acestor întâlniri a fost promovarea campaniei „STOP VIOLENȚEI ȘI DROGURILOR” și a numărului unic 119. La toate întâlnirile pe această temă, am implicat direct instituțiile competente, cu participarea reprezentanților:
- Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare,
- Direcției de Sănătate Publică,
- Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului,
- Inspectoratului de Poliție Județean,
- Inspectoratului Județean de Jandarmi,
- Inspectoratului pentru Situații de Urgență,
- Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.
Îmi doresc, atât în calitate de primar al municipiului Satu Mare, cât și ca părinte de adolescentă, să continui ceea ce am început în timpul mandatului de prefect. Vreau să promovez în continuare numărul unic 119, care până acum funcționa la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru raportarea cazurilor de abuz asupra minorilor.
Consider că doar împreună, autorități, dascăli și părinți, putem combate acest fenomen și găsi soluții pentru a asigura o siguranță mai mare în școli și în jurul acestora.
Așa cum am mai spus și în cadrul altor întâlniri, nu cred că metoda ascunderii sub preș și a ochilor închiși ne protejează copiii. Mai degrabă, recunoașterea existenței problemelor de trafic de substanțe interzise, violență, absenteism și bullying și căutarea de soluții pentru rezolvarea lor este calea corectă.
În ceea ce privește mediatizarea numărului unic național 119, aceasta este oportună și își poate atinge scopul nu doar prin măsuri de prevenire, ci prin colaborare concretă. Noi trebuie să avem un centru pentru copilul cu adicții și o secție de neuropsihiatrie infantilă. Intervenția în adicții se face medical și terapeutic. Astăzi, pentru cazurile de psihiatrie pediatrică suntem nevoiți să ducem copiii la Cluj.
În colaborare cu Consiliul Județean și cu autoritățile publice locale, îmi doresc să continui această bătălie prin înființarea unui Centru de Prevenție și Reabilitare.
Ce ne dorim să realizăm prin acest centru?
- Sprijin profesionist:
Personalul specializat va oferi un suport dedicat și înțelegător pentru fiecare persoană care trece prin procesul de recuperare. - Mediu sigur:
Centrul va asigura un mediu sigur și protejat, esențial pentru progresul și recuperarea fiecăruia - Tratament personalizat:
Fiecare pacient va beneficia de un plan de tratament adaptat nevoilor sale specifice, pentru o recuperare eficientă și durabilă.
Investiția într-un astfel de centru nu este doar o investiție în clădiri și echipamente, ci este o investiție în sănătatea și siguranța cetățenilor noștri”.
Comandate de Partidul Social Democrat-PSD Organizatia Satu Mare
- Executat de SC Media Lider Satu Mare S.R.L., – portal: www.presasm.ro,
- cod mandatar financiar coordonator: 21240002