VIDEO. Radu Cristescu, atac frontal la prefectul Bud: ”Cere carantină în Satu Mare, dar el nu a respectat măsurile de protecție”
Candidatul PSD pentru Camera Deputaților, Radu Cristescu, a ieșit la atac împotriva prefectului județului Satu Mare, Radu Bud, pe care îl acuză de încălcarea măsurilor de protecție împotriva COVID, și îl numește inconștient. Mai mult, Radu Cristescu cere anchetarea prefectului Radu Bud de către organele abilitate.
”Problema nu este ideea carantinării, ci faptul că nu au fost luate măsuri punctuale pentru a se evita. Mă refer la prefectul Radu Bud. Este cel mai slab și obedient prefect de la Revoluție încoace. Nici măcar el nu a respectat măsurile de protecție. A fost la Ziua Armatei, s-a întâlnit cu ministrul Sănătății, ar trebui să fie cercetat de organele abilitate”, a precizat Cristescu.
De asemenea, Radu Cristescu se întreabă cum este posibil ca în orașe precum Cluj sau Timișoara să nu se instituie carantina – deși are o incidență mai mare decât municipiul Satu Mare.
”De ce nu s-au luat măsuri și au explodat cazurile de infectare cu COVID în municipiul Satu Mare?! Culmea este că în Cluj și Timișoara, unde rata de infectare este de aproape 10, nu s-au luat aceste măsuri. Iar în Sibiu s-au luat măsuri soft, că de acolo este președintele Iohannis – groparul României. Primele zece județe în top la rata de infectări sunt conduse de PNL, asta vreau să îi spun groparului României – Klaus Iohannis”, a conchis Radu Cristescu.
Candidatul PSD pentru Camera Deputaților s-a lansat și într-un atac fără menajamente la adresa Ovidiu Duma, primarului orașului Ardud și candidat al PNL pentru Senatul României, pe care l-a acuzat că ar fi favorizat o serie de firme prin încălcarea legislației în vigoare și a opinat că că Duma ar trebui chemat de procurori fie la Direcția Națională Anticorupție, fie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În încheiere, Radu Cristescu a avut și un mesaj către sătmăreni: ”Voi face totul pentru locuitorii județului și le promit că voi fi vocea lor, o voce puternică, cum nu au avut de la Revoluție încoace”.
Frt adevarat
View CommentCa sa nu mai fie penibil i-am explicat penibilului candidat situatia reala.Prefectul a fost confirmat pozitiv dupa evenimentul de la 25 octombrie.Se pare insa ca nu are alte argumente de campanie sau îi place să fie penibil.Ce să-i mai spui.Asta e forma lui.
View Comment