VIDEO. Primarul Moftinului vrea bani din exploatarea gazului. A început demersurile
Primarul comunei Moftin, Gheorghe David, a declarat pentru PresaSM că a început demersurile – cu ajutorul parlamentarilor sătmăreni, în special deputatul Octavian Petric – pentru modificarea Legii Redevenței, astfel încât o parte pe care firma Serenus o plătește statului român să revină bugetului comunei Moftin.
Primarul David se așteaptă la un cuantum de 0,5 sau 1% din suma încasată de România din exploatarea gazelor din zăcământul de sub comună.
“Am făcut apel la parlamentarii sătmăreni, astfel încât să se aducă anumite modificări Legii redevenței. Considerăm că și comunității locale ar trebui să îi revină ceva din această exploatare, nu doar statului român”, a declarat primarul Gheorghe David.
Valoarea de piață a zăcământului de la Moftin valorează aproximativ 100 de milioane de euro. Este vorba despre o cantitate de circa 500 de milioane metri cubi.