VIDEO. Preot din Satu Mare, către enoriași: ”Nu aruncați banii pe coroane, dați banii familiilor în nevoie”
Preotul ortodox Florin Libotean, din Parohia Tătărești – județul Satu Mare – poate fi considerat un om înțelept, conectat la timpurile în care trăim. Dincolo de faptul că întreține cimitirul de unul singur, acesta le-a cerut enoriașilor să nu mai cumpere coroane de plastic, fiindcă acestea poluează. Iar banii ar fi indicat să îi dea familiilor celor decedați, care au nevoie și de sprijin material.
”Trebuie să începem cu o schimbare, iar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Vreau să vă rog ca în cimitirul nostru din Tătărești să dispară coroanele din plastic. Pentru că pe cei adormioți nu le sunt de niciun folos, nu îi ajută, fiindcă noi punem o coroană de plastic pe chipul lui Hristos, care stă de veghe la mormântul celui adormit. Dacă vreți să aduceți o coroană, aduceți-o din brăduț. Dar mai bine dați banii familiei îndoliate decât să fați banii pe coronițe. Cei 50 de lei, cât dați pe o coroană, sunt mai importanți pentru familia care are ce face cu bănuții”, a spus Florin Libotean.
Preotul ortodox le-a explicat enoriașilor și de ce nu este bine să cumpere candele sau coroane din plastic, cerându-le – de asemenea – să dea dovadă de bun-simț și să arunce deșeurile în locurile special amenajate în cimitirul din localitate.
”Noi am făcut două locuri speciale, în cele două capete ale cimitirului, de aruncare a coroanelor care se pot aprinde, coroanele de la înmormântări, cele din brad, care după ce se uscă – după 40 de zile – le-ai dat foc. Dar acolo să nu aruncăm nici coroane din plastic și nici candele. Pentru că eu singur vin să le culeg, să fac curățenie, că cine altcineva?! Dacă le dăm foc fumul merge în atmosferă, apoi la noi în plămâni, dacă le îngropăm merg în sol ajung în stomacul nostru”, a mai spus preotul Libotean.
Satul Tătărești are 615 locuitori, dintre care 579 sunt de religie ortodoxă, conform recensământului din anul 2012.
Felicitri Preotul ortodox
View CommentFlorin Libotean jud.satu-mare Tataresti.
Maria Ilies Satu Mare noiembrie 03/11/2024/