VIDEO. Povestea tânărului înecat în lac. Prieten: ”Îmi pare rău că nu am reușit să te salvez”
Daniel O., tânărul sătmărean, în vârstă de 22 de ani, decedat după un accident dramatic la scăldat, a fost un tânăr apreciat de toată lumea. Locuia în Băbășești și lucra la o firmă de pază din municipiul Satu Mare. Era mereu săritor și plin de viață, spun bunicii săi.
”Eu i-am tot spus, Daniel, nu tot merge la Someș. Griji, puiucu. În vacanță s-a dus, cu un coleg de servici și cu două prietene. Nici nu trebuie necaz mai mare…”, a spus bunica tânărului.
”Era înalt, cât un brad, doi metri. A fost mândria noastră…”, a spus, printre lacrimi, bunicul lui Daniel.
Unul dintre cei mai buni prieteni a avut un mesaj sfâșietor. Acesta spune că îi pare rău că nu a reușit să îl salveze pe Daniel.
”O familie care tot timpul când veneam la fratele meu mă primeau ca și cum aș fi al lor, mi-ai fost ca un frate mai mare. Tot timpul mă puteam baza pe el… Sper că acolo unde ești acum să îți fie mult mai bine! Dumnezeu să te odihnească în pace. Sper că ne vei veghea de acolo de sus, fratele meu drag! Îmi pare foarte rău că nu am putut face mai mult… Că nu am reușit să te salvez …că din păcate Dumnezeu nu a ținut cu mine să pot să te ajut…el a ales un alt drum pentru tine…sper că este un drum care te va duce numai la bine…vei rămâne veșnic fratele meu mai mare și nu te voi uita niciodată”, a spus tânărul.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Momentul dramatic în care Daniel O., în vârstă de 22 de ani, din Satu Mare, a fost surprins de prietenii acestuia aflaţi pe mal şi care l-au văzut pe tânărul care se zbătea să supravieţuiască. Totul s-a întâmplat, ieri după-amiază, pe malul lacului Paraschiva din Sovata.
Tânărul de 22 de ani, din Satu Mare, a mers cu iubita şi cu mai mulţi prieteni pentru a face baie în lac. La un moment dat, el a rămas singur în apă şi a început să dea din mâini. Pe imagini se poate observa cum prietenii lui chiar încep să râdă în momentul în care acesta se luptă pentru viaţa lui.
După câteva zeci de secunde în care tânărul s-a zbătut să iasă la suprafaţă, unul dintre prieteni a intervenit şi a intrat în apă pentru a-l salva. Din nefericire, tânărul s-a înecat şi a dispărut sub apă.
Prietenii lui au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din judeţul Mureş. După aproximativ 40 de minute de căutări, scafandrii l-au adus la suprafaţă pe tânărul de 22 de ani. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
https://youtu.be/byWIkb9hmuI