VIDEO. Povestea lui Călin (33 ani), tatăl a doi copilași, care luptă pentru viața sa. Vrea să lase o casă familiei

Vă scriem în numele lui Călin, un bărbat de 33 de ani originar din Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, soț și tată a doi copii drăgălași, a cărui poveste de viață ar putea fi a oricăruia dintre noi. În prezent, Călin se străduie să le lase copiilor săi un cămin sigur, dar nu prea mai are timp.
Până de curând viața lui Călin decurgea în mod obișnuit. Era omul din spatele aparatului de fotografiat, iar zilele sale presupuneau zâmbete surprinse la nunți și botezuri, bucuria de a fi în mijlocul oamenilor care sărbătoresc și fericirea de a avea o familie frumoasă. Avea visuri simple: de a-și vedea copiii crescând în siguranță, de a se înțelege cu soția și de a renova casa moștenită la Săcălășeni. Doar că, între timp, planurile sale au început să se ruineze.
A fost diagnosticat cu cancer, o boală care nu te întreabă dacă ai alte priorități în viață și care întotdeauna te ia pe nepregătite. Pentru Călin, cancerul a schimbat brusc și unitatea de măsură a timpului. A început să gândească în zile, nu în luni și prea rar în ani.
A ajuns să trăiască pe… timp împrumutat, cum singur recunoaște. Călin spune că e timpul pe care îl are acum este ca un un dar pe care i I-a oferit Dumnezeu și pe care se străduie să nu îl irosească. ”Împrumutul” de timp vrea să îl folosească pentru familia sa, iar de aici și dorința noastră de a găsi cât mai mulți oameni care să îl ajute.
“M-am tot întrebat ce pot face astăzi ca ei să fie bine mâine. Știu că există o șansă reală să nu-mi văd copiii crescând. Să nu-mi țin soția de mână când îmbătrânim. Să nu fiu acolo la primul examen al copiilor sau când se vor căsători. Îmi doresc să fac tot ce-mi stă în putere să-i ajut. Nu o mai pot face de unul singur și am nevoie de ajutor. Vreau să le las o casă, dar una în care nu plouă toamna, nu e ger iarna și care are condiții decente de trai. Vreau o casă simplă, care să nu plece odată cu mine. Vreau să fac un loc unde să rămână amintirile bune, unde să se păstreze dragostera mea pentru ei”, ni s-a destăinuit Călin.
Bărbatul a cărui poveste de viață vi-o spunem este încă încrezător, dar boala l-a șubrezit. Își împarte timpul între spital și casă. Nu-și mai poate continua pasiunea pentru fotografie, către care s-a îndreptat deși terminase teologia, dar nici altceva nu poate face. Soția sa, Ioana, nu are cum să lucreze, fiind nevoită să aibă grijă de soț și cei doi copii, Victoria, care a împlinit 1 an, și Ștefan, în vârstă de 2 ani.
Pentru întreaga familie, viața s-a împărțit în „înainte” și „după”. Călin a fost supus la două intervenții chirurgicale grele, la durere, dar, mai ales, la multă nesiguranță. Mama copiilor săi l-a încurajat și l-a determinat să mai viseze măcar la încă un plan în viață, acela de a transforma casa veche pe care o au la Săcălășeni într-un cămin primitor, cu apă, canalizare, încălzire, izolație…
Renovăm o casă, ajutăm un om bun și o familie tânără
Imobilul are nevoie de reparații pe care familia nu și le permite, dar, pe care, împreună, ne putem mobiliza să le realizăm. Asociația ASSOC este alături de Călin și lansează un apel către toți cei care pot contribui cu bani, cu materiale, cu forță de muncă.
Fiecare donație, fiecare om care alege să îi fie alături, fiecare vorbă bună transmisă mai departe celor care pot contribui la împlinirea planului lui Călin și acum și al nostru, al ASSOC, îl ajută pe acesta să câștige un timp prețios, dar, în primul rând, să dobândească liniște sufletească.
Pentru ce strângem fonduri:
- Reparații urgente la acoperiș și izolație;
- Refacerea instalației electrice și sanitare;
- Mobilier esențial pentru copii și bucătărie;
- Materiale de construcție pentru consolidare.
Dacă poți dona, fă-o. Dacă poți spune cuiva această poveste, nu ezita să o faci în așa fel încât să afle de ea cei și alții.
Poți contacta echipa noastră pentru detalii:
Stefano Celia, manager Fundraising ASSOC – Telefon: 0756 476 198
Cont bancar donații lei ASSOC:
RO67 RNCB 0182 0341 2867 0040 – Cu specificația: Donez timp pentru Călin
