VIDEO. Povestea fantastică a sătmăreanului care face vinuri în Italia. Din muncitor a ajuns administrator
Vasile Adrian Țînțaș este un oșean plecat în urmă cu 14 ani din județul Satu Mare. A lucrat intens în Italia și a reușit să îl convingă pe proprietarul unei crame de renume din Peninsulă că merită să devină administrator. Acum, sătmăreanul produce vinuri medaliate la concursuri internaționale, devenind un nume în acest domeniu.
La câțiva kilometri de orașul italian Todi se află castelul Sobrano. Aici lucrează Vasile Adrian Țînțaș. Conduce o echipă formată din cinci oameni și produce vinuri albe și roșii, fiind lăudat de patronul italian al cramei. De 13 ani, Giovanni Palmucci i-a încredinţat destinul şi reputaţia vinurilor de Sobrano lui Vasile.
”Vasile a început să lucreze în acest domeniu când nu știa absolut nimic despre vinuri. El lucrase în alte sectoare, dar cu siguranță pasiunea lui, seriozitatea, profesionalismul, l-au îndreptățit clar pentru a învăța această lucru”, a spus Giovanni Palmucci pentru Digi24.
Vasile le-a povestit reporterilor Digi 24 ce înseamnă această meserie, de câtă pasiune și muncă este nevoie.
”Începând de la vie până se aduce în cantină trebuie să fii atent mereu, pentru că și strugurii, cum îi culegi, noi lucrăm totul natural, nu avem camere frigorifice. Vinul, trebuie să stai atent la el, trebuie să știi să-l faci. Noi ne bazăm foarte mult pe strugurii întregi și sănătoși. Practic, dacă strugurii nu sunt sănătoși, vinul nu e de calitatea bună, nu îl aducem în cramă și îl culegem când e timpul lui de cules, ca să îl aducem la 13 grade de alcool”, a spus Vasile pentru Digi 24.
sursa: digi24.ro