Un cal s-a plimbat miercuri prin municipiul Satu Mare. A fost prins de un cetățean, care l-a legat de un stâlp, ca nu cumva să ajungă din nou pe carosabil. La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției Locale și un echipaj al Jandarmeriei.
Potrivit informațiilor PresaSM, calul este a unui cetățean din comuna Odoreu, care se pare că l-a scăpat. Calul s-a speriat și a luat-o la fugă pe șosea, printre mașini. Se presupune că ar fi parcurs o distanță de zeci de km, de la periferia Odoreului, pe câmp și mai apoi străzi întortocheate, ajungând într-un final până în centrul municipiului Satu Mare.
Este important de precizat că Răzvan Țiplea, un jandarm cu suflet mare și un cunoscut iubitor de animale, l-a luat în grija sa, la ferma din satul Sărătura. Potrivit informațiilor PresaSM, calul a fost revendicat astăzi de către un cetățean din comuna Odoreu, care s-a prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi cu un contract de vânzare-cumpărare. După ce i s-a spus să aibă o mai mare grijă față de animal, proprietar și-a recuperat calul.
Reamintim că în momentulș în care a ajuns pe strada Vasile Lucaciu, calul a fost prins de un cetățean de bună credință, care l-a legat de un stâlp de electricitate, în apropierea Catedralei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”.
La fața locului au ajuns polițiștii locali și un echipaj de intervenție al Jandarmeriei Satu Mare.
Unul dintre polițiștii locali are studii veterinare și s-a asigurat că animalul nu este rănit și nu are nevoie de îngrijiri medicale speciale. În plus, polițistul local a reușit să și calmeze calul, agitat în urma aventurii sale urbane.
Nu este singurul incident în care viața animalelor, dar și cea a participanților la trafic, este pusă în pericol de animalele mari, lăsate să se plimbe pe terenurile agricole, după care ajung pe carosabil.