VIDEO. PNL vrea sistem performant de sănătate la Satu Mare: un nou corp de clădire la SJU, management profesionist, dispensare în mediul rural
Candidații PNL la alegerile din această iarnă și-au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectele pe care doresc să le promoveze în Parlament. Sistemul de sănătate, dar și Educația, sunt pe primele locuri, au spus cei de la PNL Satu Mare. Adrian Cozma, Romeo Pop și Ciprian Costea au vorbit pe larg despre situația în care se află sistemul de sănătate de la noi și modul în care vor să scoată Satu Mare de pe lista județelor cu speranță mică de viață
În cadrul programului de guvernare al PNL, performanța sistemului de sănătate reprezintă una dintre principalele noastre priorități, au precizat liberalii în cadrul unei conferințe de presă în care și-au prezentat proiectele pe care doresc să le susțină în Parlamentul României.
„În cadrul acestui program pacientul este pus în prim plan, sens în care pe lângă investițiile în infrastructura medicală, în echipamente și tehnologii, în pregătirea și performanța corpului medical, avem nevoie să creștem nivelul de accesibilitate al cetățeanului la serviciile medicale, să scoatem județul Satu Mare de pe ultim loc la speranța de viață din România. Pentru asigurarea acestui deziderat urmărim:
Reluarea proiectului în valoare de 22 milioane euro de construire a unui nou corp de clădire la Spitalul Județean Satu Mare, proiect eșuat de către administrația UDMR – Govor. Organizația PNL Satu Mare și parlamentarii acesteia vor susține asigurarea finanțării acestuia prin Programul Operațional Sănătate. Acest program vizează construirea a trei spitale regionale si a șapte spitale de altă natură. Dat fiind faptul că proiectul inițial a parcurs o serie de etape putem spune că suntem mai avansați decât alte județe. În acest moment noi trebuie să ne coordonăm eforturile cu administrația județeană pentru a face documentațiile, a actualiza indicatorii economici și financiari. Consilierii județeni ai PNL și parlamentarii săi vor lucra și vor sprijinii cu toate mijloacele legale acest proiect. Pentru acest lucru avem nevoie de un management onest și profesionist la Spitalul Județean Satu Mare”, a spus liderul liberalilor sătmăreni, Adrian Cozma.
Potrivit liberalului, care își dorește încă un mandat în Parlamentul României, postul de manager al Spitalului Județean Satu Mare este esențial în reformarea sistemului de sănătate sătmărean.
„Iată că am ajuns la un alt subiect important, concursul pentru ocuparea postului de manager la Spital, funcție girată de 20 de ani de coaliția UDMR-Govor, care a fost lansat în urmă cu două zile. Pe această cale invit toți medicii profesioniști și cu o bună reputație să se implice și să participe la acest concurs. Îi asigur pe sătmăreni că vom face toate demersurile legale pentru ca acest concurs să fie transparent și să alegem oamenii cei mai muncitori și onești. Administrația UDMR-Govor are o practică păguboasă pentru sănătatea sătmăreană, aceea de ași promova oameni incompetenți în funcțiile cheie din sănătate. UDMR a numit un manager care nu avea studiile necesare, Govor a numit un director medical care și-a făcut rezidențiatul la Consiliul Județean și mai puțin în spital și uitați unde am ajuns. Avem un spital de care fuge toată lumea, inclusiv reprezentanții UDMR.
Eu, spre deosebire de contracandidații mei am avut și am încredere în acest spital deși această încredere a fost dureroasă. Am să fac o dezvăluire pentru presă:
Majoritatea liderilor UDMR, contracandidați ai mei, evită spitalul județean Satu Mare dar se folosesc de el ca să obțină voturi. Soțiile lor sau cel puțin una dintre ele a fost dusă să nască în străinătate. Vă rog să-i întrebați pe Pataki, Kereskenyi, Turos, Nagy, Altfatter, Magyar și alții.
Eu, în calitate de parlamentar am făcut demersuri pentru a asigura finanțare pentru echipamente moderne la acest spital, dar ceilalți ce au făcut, au cerut funcții bine plătite pentru apropiații lor, de la asistente până la personal administrativ. Eu critic și voi critica în permanență bătaia de joc la adresa cetățeanului dar atunci când este de muncă vă puteți baza pe mine și știți asta”, a mai precizat Adrian Cozma.
Nu doar Spitalul Județean reprezintă o prioritate. Tot pe lista de priorități se află și dezvoltarea dispensarelor medicale din comune și orașe pentru facilitarea accesului persoanelor vârstnice din mediul rural; alocarea de resurse în funcție de necesități; prioritizarea unor investiții către acele domenii sau specializări unde județul Satu Mare este deficitar și armonizarea relației pacient – cadru medical prin cursuri de formare și perfecționare
Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Satu Mare
Executat de S.C. Advertising Online Satu Mare SRL
Cod mandatar financiar: 11240002