VIDEO. O sătmăreancă „s-a jucat de-a șoarecele și pisica” cu polițiștii. A încasat o amendă pe măsură
O sătmăreancă în vârstă de 52 de ani s-a ales cu o amendă serioasă după ce i-a pus pe drumuri pe polițiștii sătmăreni. Femeia a reclamat mai multe infracțiuni, pe fondul unei neînțelegeri cu un brăbat. Doar că atunci când au mers la fața locului, potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanca se tot muta dintr-un loc în altul, evitând echipajele de ordine publică, dar apelând în continuare numărul de urgență 112.
La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 12.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani, din municipiu, despre faptul că ar avea neînțelegeri cu un bărbat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă.
Doar că oamenilor legii le-a luat ceva timp să dea de urma femeii, care continua să apeleze numărul de urgență și să se plimbe dintr-un loc în altul, au precizat martorii pentru PresaSM.
Femeia a fost sancționată contravențional, conform O.G. nr.34/2008, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru alertarea fără motiv a organelor specializate în intervenție, prin apelarea S.N.U.A.U. 112.
O sătmăreancă a precizat că în zona străzii Mureșului din Cartierul Micro 14, în municipiul Satu Mare, s-ar fi produs o serie de infracțiuni grave. Polițiștii și jandarmii au încercat să dea de apelantă, dar aceasta s-a mutat dintr-un loc în altul și revenea cu apeluri la 112. Oamenii legii au avut nevoie de mai bine de o oră să o identifice pe femeie și să concluzioneze că a fost vorba despre o serie de apeluri false. Martorii au precizat pentru PresaSM că femeia s-ar fi aflat într-o stare de confuzie, posibil pe fondul consumul de alcool.
Apelarea abuzivă su nejustificată la 112 nu face altceva decât să-i împiedice pe cei care se confruntă cu o situație urgentă să ceară ajutorul autorităților. Astfel, alertarea falsă a autorităților se pedepsește de legislația în vigoare prin aplicarea de amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei sau prin prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității.
Mai mult, cei care săvârșesc din nou contravenția, în interval de un an de la aplicarea primei sancțiuni, pot primi amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei, precum și până la 800 de ore în folosul comunității.