VIDEO. Născut în Satu Mare și adoptat în Irlanda, Ștefan i-a emoționat pe jurații X Factor
Un tânăr născut în Satu Mare și adoptat în Irlanda, care și-a cunoscut părinții biologici doar pe Facebook, i-a impresionat pe jurații de la X Factor. Ștefan J Doyle a luat patru de „Da” pentru interpretarea emoționantă a piesei Tiny Dancer și va merge direct în Bootcamp, spun cei de la Antena1.
Ștefan s-a născut la Satu Mare, imediat după Revoluție, dar abia după 30 de ani și-a găsit părinții biologici, dar și frații și surorile care încă trăiesc la Satu Mare. Când a ajuns pe scena de la X Factor, a fost prima dată când a venit în România.
„Ca și copil mi-am dat seama că nu eram la fel, arătam diferit. Fața mea, arătam diferit. Și am început să mă întreb că poate nu sunt irlandez. M-am născut în 1990 în Satu Mare. Nu a existat un moment în care cineva să îmi zică că ești adoptat. Eu mereu am știut. Am aflat apoi că eu sunt român. Nu știam unde era Româna, toți credau că sunt din Italia. Eram bebeluș când am părăsit România. Acum e prima oară când m-am întors în România.
De curând mi-am cunoscut și părinții biologici. După 30 de ani. Eu i-am găsit. Nu i-am întâlnit, dar i-am văzut pe Facebook. Toată viața m-am întrebat de unde sunt cu adevărat și cine sunt părinții mei sau dacă sunt vii sau morți. Am aflat că trăiesc în Satu Mare și că am 3 frați și 3 surori care semănă cu mine”, a povestit Ștefan pentru cei de la Antena1.
Cea care l-a sprijinit și i-a fost alături în cariera muzicală a fost mama adoptivă.
„Mama mea adoptivă e lângă mine, ea mereu m-a susținut. Copilăria mea a fost frumoasă. Am copilărit cu muzică, am început că învăț pian”, a mai spus Ștefan.
Mai multe detalii despre Ștefan și interpretarea care l-a dus direct în bootcamp puteți citi AICI.