VIDEO. Mobilizare în Satu Mare. 119 – numărul pentru raportarea violenței și consumului de droguri în rândul copiilor
Sătmărenii vor putea raporta la numărul unic 119 cazurile de consum de droguri în rândul minorilor, a anunțat astăzi Instituția Prefectului Satu Mare, care a organizat o întâlnire împreună cu instituțiile cu atribuții în combaterea traficului și consumului de droguri pentru punerea în aplicare a Planului de cadru de acțiune pentru siguranța școlară. Practic, numărul 119 implementat anul trecut va putea fi utilizat pentru reclamarea violenței și a consumului de droguri în unitățile de învățământ.
Autoritățile sătmărene au prezentat astăzi ”Planul cadru de acțiune pentru siguranța școlară”, care include măsuri ce vizează inclusiv combaterea și prevenirea consumului de droguri în școli. Astfel, s-a luat decizia ca numărul unic 119, care până acum funcționa la nivelul Direcţiei Generale De Asistenţă Socială și Protecţia Copilului pentru raportarea cazurilor de abuz asupra minorilor, să poată fi utilizat și pentru raportarea cazurilor de consum de droguri în rândul copiilor.
Raportările se pot face anonim, iar consilierul care răspunde la telefon va fi cel care va evalua situația și va informa, în caz de nevoie, celelalte instituții, în funcție de cazurile prezentate.
S-au elaborat și planuri de intervenție în acest sens, pentru ca instituțiile cu atribuții în domeniul combaterii consumului de droguri, alcool și tutun în școli și în zonele adiacente. În plus, a fost elaborat și un plan de intervenție pentru cazurile de violențe în școli, a precizat prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.
Pe lângă noile proceduri, care ar trebui să asigure un răspuns rapid din partea instituțiilor în cazurile de consum de droguri sau violențe, elevii vor fi informați despre cum pot solicita ajutor la numărul unic 119 pentru problemele cu care se confruntă în unitățile de învățământ din județ.
La începutul anului trecut, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și este operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului. STS a instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor 24 de ore din 24.