FOTO/VIDEO. Localități din județul Satu Mare, lovite de grindină
Mai multe localități din județul Satu Mare au fost lovite în această după-masă de grindină. Meteorologii au precizat că la acest final de săpătmână, regiunea de nord-vest a țării se va confrunta cu instabilitate atmosferică accentuată.
În localitatea Lazuri din județul Satu Mare, locuitorii au fost luați prin surprindere de căderile de grindină din această după-masă.
Și la Dorolț a căzut grindină în cursul zilei de astăzi.
La fel s-a întâmplat și în zona Țării Oașului, unde mai mulți sătmăreni au precizat și ei că timp de câteva zeci de minute, ploaia a fost însoțită de căderi de grindină de dimensiuni mici și medii.
Meteorologii au precizat că regiunea de nord-vest a țării se va confrunta la acest final de săpătmână cu instabilitate atmosferică accentuată. Furtuni au avut loc în serile zilei de vineri și sâmbătă, iar avertizări de tip nowcasting au fost emise de Amdministrația Națională de Meteorologie din cauza vântului puternic.
În schimb, odată cu ziua de marți, cerul va deveni mai mult variabil, iar șansele de precipitații vor începe să scadă. Vremea se anunță frumoasă pe tot parcursul săpătmânii, cu maxime ce vor ajunge la 22 de grade Celisus pe parcursul zilei de miercuri. Abia la finalul săptămânii în curs, meteorologii se așteaptă din nou la precipitații în zona Sătmarului.