VIDEO. Kelemen Hunor, liderul UDMR, îi critică pe liderii naționali ai PNL pentru alianța cu AUR de la Satu Mare
Într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a criticat apropierea dintre PNL și AUR la Satu Mare. Hunor s-a declarat nemulțumit și de faptul că niciun lider liberal nu a avut o reacție față de această „aventură politică începută la Satu Mare”. Hunor a fost prezen în județ pentru a susține candidații UDMR la alegerile locale din acest an.
Președintele național al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România a fost prezent astăzi în municipiul Satu Mare, susținând o declarație de presă la Teatrul de Nord.
”Parcă în județul Satu Mare se fac experimente. Aici, PNL s-a cuplat cu AUR, ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri. Este un lucru absolut inacceptabil, iar PNL și AUR au un singur deziderat, ca județul Satu Mare să fie condus fără maghiari. Din păcate, niciun lider regional sau național nu au avut nicio reacție la această aventură politică începută de cei din Satu Mare. Ceea ce nu este bine”, a declarat Kelemen Hunor.
Hunor i-a îndemnat pe sătmăreni să voteze candidații UDMR la alegerile locale de la acest final de săptămână.
”Pataki Csaba, la Consiliul Județean Satu Mare, și Kereskenyi Gabor, la Primăria Municipiului Satu Mare, au demonstrat că sunt profesioniști. Dacă oamenii nu vor să aibă patru ani așa cum au fost aceste patru săptămâni de campanie, atunci nu au altceva decât să îi voteze pe candidații UDMR”, a mai spus Kelemen Hunor.
La conferința de presă a fost prezent și primarul municipiului Satu Mare. Kereskenyi Gabor a vrut să mulțumească miniștrilor UDMR care au susținut proiectele sătmărenilor în ultimii opt ani de zile.
”Am reușit să schimbăm fața orașului în bine. Acum urmează alegerile locale și, bineînțeles, pentru a ne continua proiectele avem nevoie de o majoritate și în Consiliul Local Satu Mare și, de asemenea, avem nevoie de o bună cooperare cu președintele Consiliului Județean Satu Mare. Vreau să mulțumesc miniștrilor UDMR care ne-au ajutat în acești opt ani, dar mai ales sătmărenilor care ne-au sprijinit”, a arătat Kereskenyi Gabor.
Președintele UDMR Pataki Csaba a subliniat că politicienii formațiunii politice au dus o campanie eminamente pozitivă, în timp ce contracandidații au avut campanii negative.
”Noi avem rezultate și am făcut o campanie doar pozitivă, prezentând munca noastră, în echipă, cu toți primarii. Am ales drumul dezvoltării. Am construit o societate normală, de la cultură, în care Muzeul Județean și Biblioteca Județeană au sedii noi. La fel am făcut și în alte domenii. Din păcate, în afară de noi, alții fac doar campanie negativă”, a concluzionat Pataki Csaba.
Comandat de UDMR, COD AEP 232400001