VIDEO. Inundație în subsolul Unității de Primiri Urgențe Satu Mare. Invervin pompierii. Probleme și în zona pieței Someș
Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină miercuri după-masa la Unitatea de Primiri Urgențe, unde s-a inundat subsolul. La fața locului se acționează cu ajutorul unei motopompe. Probleme au fost raportate și în zona pieței, iar pompierii au fost solicitați să intervină și la pasajul de pe Drumul Botizului.
În această după-masă, ca urmare a ploilor torențiale, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină la Spitalul Județean Satu Mare, acolo unde apa a intrat la subsolul clădirii Unității de Primiri Urgențe. Se intervine o autospecială de stingere cu apă și spumă și o motopompă.
Probleme sunt și în zona pieței, tot din cauza apei adunate pe carosabil.
Pompierii au acționat și pe Drumul Botizului, după ce pasajul de la trecerea cu calea ferată s-a inundat ca urmare a acumulărilor de apă.
Situații similare au fost raportate și pe alte artere din municipiul Satu Mare.
Vă reamintim, peste 20 de localități din județul Satu Mare au fost sub avertizare Cod portocaliu de tip nowcasting din cauza vântului puternic și a ploilor torențiale. În continuare la Satu Mare este în vigoare o atenționare Cod galben de vreme rea.