VIDEO. Individul care a lovit și înjurat un polițist în Satu Mare, lăsat liber
Ce pățești în județul Satu Mare dacă lovești, înjuri și ameninți un polițist?! Nimic deosebit, în afară de un amărât de dosar penal, care se va lăsa – cel mai probabil – cu câteva zeci de zile de muncă în folosul comunității și fără nicio zi de pușcărie.
O spun clar polițiștii de la Sindicatul Europol: ”De foarte multe ori, ceea ce pare a fi un conflict banal, fără riscuri pentru polițiști, se poate transforma foarte repede într-o situație în care viața colegilor este pusă în pericol. (…) Din păcate, față de agresor, cu toate că i s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, nu s-a luat nicio măsură preventivă”.
Reamintim faptul că un incident a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în jurul orei 00.00, atunci când un taximetrist a sunat la 112 după ce a fost agresat de un sătmărean.
Potrivit informațiilor PresaSM, taximetristul le-a cerut clienților să-și pună masca de protecție, iar aceștia au refuzat. După care unul dintre ei, respectiv un tânăr, de 32 de ani, a început să îl agreseze pe taximetrist. Polițiștii au ajuns la fața locului în doar câteva minute, moment în care agresorul a sărit și la polițiști, rupându-le uniforma și adresându-le amenințări și cuvinte jignitoare. Unul dintre polițiști a fost nevoit să scoată pistolul, când a văzut că individul este extrem de violent și necooperant.
Într-un final, oamenii legii au reușit să-l încătușeze pe individ, care a continuat să se manifeste extrem de violent. Potrivit informațiilor PresaSM, în cauză s-a deschis un dosar penal pentru ultraj.
Ce spune Poliția: ”Noaptea trecută, în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Lucian Blaga din Satu Mare ar exista ceva neînțelegeri între doi bărbați. La locul indicat s-a deplasat patrula mixtă formată din polițist și polițist local care au identificat un bărbat, de 32 de ani, care era recalcitrant. Totodată, în timpul intervenției persoana în cauză a adresat amenințări la adresa polițistului local și l-a lovit pe acesta în zona umărului. Astfel, sătmăreanul de 32 de ani a fost încătușat și condus la sediul poliței unde polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”.
Proaste legi,normal ca se înmulțesc infracțiunile!
View CommentFoarte rău. Destul de rău că a fost lăsat liber !!! De aceea ca să mai poată face din nou ???. Rușine procurorului care a luat o astfel de decizie !!!
View CommentGolănia și violența ste tolerată și încurajată de procurori și judecătorii!! Cine a fost de servici la parchet în weekend nu a vrut bătaie de cap!!! Pe procuror nu la interesat gravitatea faptei ci doar timpul pierdut cu această ocazie!!! Incasează o căciulă de bani procurorii, ar trebui să pună mai mult osul la muncă pentru banii aia!!!
View CommentAșa se discreditează poliția și organele de ordine,în fața populației,dar mai ales in fața acestor nemernici….
View CommentÎn video se vede clar cum acel polițist își pierde cumpătul, scoate pistolul și amenință un cetățean cu arma după care îl lovește cu picioarele și pumnul. Ceilalți polițiști stau și se uită. Probabil erau șocați de atitudinea colegului lor.
View CommentFilmarea noastră nu surprinde prima parte a acțiunii. Dar este filmată – din câte știm – de camera polițistului. Așa că procurorul va face lumină.
View Comment