VIDEO. Imagini spectaculoase cu podul peste Someș! Tot mai aproape de finalizare
Lucrurile evoluează în ritm alert pe șantierul podului peste râul Someș, care va lega zona ștrandului de Cartierul Micro 17. Acesta se va finaliza în acest an, a dat asigurări constructorul.
Podul este cel mai mare proiect de infrastructura din ultimele trei decenii din Satu Mare și o construcție unică în nord-vestul României. Acesta va avea 640 de metri, proiectul fiind adjudecat în aprilie 2020 către constructorul austriac Strabag pentru 168 milioane lei. Lucrările au început în iulie 2020.
Structura celui de-al treilea Pod va fi susținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric in sistem semi- harpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu cate două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.
Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, cate doua scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulației pietonale se vor amplasa parapete metalici de protecție pe rampe, viaducte si pod precum si pe scările de acces de pe diguri.