VIDEO. I-a vândut cățeii în Piața de Vechituri și a abandonat câinele în Grădina Romei
O sătmăreancă este suspectată de faptul că a fost zilele acestea în Piața de Vechituri cu o cățelușă și cu puii animalului pentru a-i vinde. Într-un final, cățeaua a fost văzută astăzi, în jurul orei 14.00, în Grădina Romei, aparent abandonată. Cățelușa a fost observată de către un sătmărean care a surprins-o pe femeie în timp ce încerca să vândă cățeii, iar mai apoi a recunoscut câinele abandonat. De altfel, din imaginile transmise pe adresa redacției se poate observa că animalul prezintă semne de lactație.
”O doamnă în vârstă de circa 50 de ani a fost azi la Piața de Vechituri cu cățelușa din imagine. A vândut puii și acuma a lăsat-o în Grădina Romei. Din câte am auzit pe acolo doamna a mai fost și înainte cu cățelușa aia mai demult și a vândut puii. Erau câțiva oameni care i-au atras atenția de ce nu o sterilizează”, a spus un sătmărean pentru PresaSM.
În ceea ce privește abandonul animalelor, conform legii, abandonarea si/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului este strict interzisă. Același lucru este valabil și pentru despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață.
De menționat este faptul că, potrivit legii, abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost si tratament medical. Legea mai spune că aceste contravenții se sancționează cu amenzi care pornesc de la 1.000 până la 3.000 de lei.