VIDEO. Furtunile și grindina au făcut ravagii în județele vecine. Încă se inventariază pagublele
Județele din nord-vestul țării au fost, ieri, sub succesive avertizări de vreme rea. Mai multe localități din Sălaj au fost sub Cod roșu din cauza vântului puternic și a căderilor de grindină. La nici o jumătate de oră distanță, sub avertizarea extremă au intrat mai multe localități din Maramureș, inclusiv Baia Mare. În Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj și Satu Mare, meteorologii au avertizat cu Cod portocaliu mai multe localități, tot din cauza vijeliilor și căderilor de grindină.
Zeci de case au fost inundate, zeci de copaci au fost culcați la pământ, vântul puternic a lăsat mai multe imobile fără acoperiș, iar șoferii și-au văzut mașinile distruste de gheață.
Imagini apocaliptice în Zalău, imediat după impunerea Codului roșu
Meteorologii au emis ieri primul Cod roșu pentru județul Sălaj, iar vizat a fost și municipiul Zalău. La scurt timp după emiterea avertizării, imagini au început să apară pe rețelele de socializare cu bucățile mari de gheață care au distrus mașini și acoperișuri. În plus, ploaia abundentă a dus la inundarea bulevardelor.
Şase copii au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie dintr-un imobil inundat în Şimleu Silvaniei, iar intervenții au avut loc și în Jibou din cauza apelor care au ajuns în casele oamenilor. Pompierii au primit zeci de solicitări și au intervenit pentru a înlătura elemente desprinse parţial din construcţia acoperişurilor mai multor imobile din municipiul Zalău.
Zeci de case inundate, mașini avariate și imobile lăsate fără acoperiș în Maramureș
Un Cod roșu de fenomene imediate a fost emis și pentru municipiul Baia Mare. Grindina a făcut și aici ravagii, iar din cauza vântului, mai multe blocuri au rămas fără acoperiș. Un prim bilanț făcut de autorități arată că peste 10 imobile au rămas fără acoperișt, cele mai multe dintre ele blocuri de locuințe, în plus, aproximativ 100 de copaci au fost doborâți în urma furtunii de ieri.
Probleme mari au fost înregistrate în zona Vișeu, unde apa a intrat în casele oamenilor. Mai multe imobile au fost inundate, copaci au fost culcați la pământ, iar situația a fost agravată de bolovanii și aluviunile aduse de ape.
Probleme similare s-au înregistrat și în Bihor, dar de mai mică amploare. Și aici a căzut grindină de dimensiuni medii.
Nu există încă un bilanț cu privire la culturile agricole distruse de fenomenele meteo severe din cursul zilei de ieri.