VIDEO. Fermierii din zona Carei vor să blocheze vama Urziceni. Prefectul se va deplasa de urgență în zonă
Protestul fermierilor și transportatorilor continuă în județul Satu Mare, la Carei. Protestatarii au ieșit, din nou, cu utilajele pe drum, iar astăzi vor reluat traseul până la vama Urziceni, pe care vor să o blocheze, în mod simbolic, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la nemulțumirile față de guvern. La frontieră va avea loc și o întâlnire între protestatari și autoritățile județene.
UPDATE 14:26 Prefectul Radu Roca a ajuns la vama Urziceni, blocată de protestatari
Prefectul Radu Roca a ajuns la vama Urziceni, acolo unde protestatarii, cei mai mulți dintre ei fermieri, au blocat cu utilajele punctul de la frontieră.
UPDATE 12:45 Protestatarii au blocat cu utilajele vama Urziceni
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers ale DN 1F, în Vama Urziceni, județul Satu Mare, din cauza autovehiculelor transportatorilor care protestează.
Continuă protestul fermierilor și transportatorilor în județul Satu Mare, în zona Careiului. Cu utilajele, protestatarii au pornit din nou în marș pe șosele, iar aceștia și-ar dori să ajungă la vama Urziceni, pe care doresc să o blocheze, în semn de protest față de problemele apărute în comerțul cu cereale odată cu războiul din Ucraina.
”Ne-a ajuns cuțitul la os, așa nu se mai poate. Am decis să blocăm Vama Urziceni fiindcă aici trece traficul de până în trei tone jumate cu cereale sau cu derivatele din cereale. Suntem rău de tot, am ajuns la capătul răbdării și suntem hotărâți să mergem până la capăt. Să vină cei de la București aici, să discute cu noi”, a spus Marius Marian, vicepreședintele Asociației Fermierilor din Nord-Vest, pentru PresaSM.
La frontieră ar urma să ajungă și prefectul Radu Roca. Întâlnirea cu protestatarii ar urma să aibă la ora 13.00, potrivit informațiilor PresaSM, iar reprezentantul guvernului în teritoriu dorește să negocieze cu protestatarii pentru ca aceștia să nu perturbe traficul de la frontieră, care este deja și așa afectat de protestele din țară, dar și din străinătate.
Pentru cei din Carei este a treia zi de proteste, în timp ce fermierii și transportatorii din zona municipiului Satu Mare au ieșit și ei pe stradă, în cursul zilei de ieri, protestând pe centura municipiului Satu Mare, dar și pe marile bulevarde de din oraș.
În timpul nopții, camioanele și tractoarele au blocat vama Albița, din județul Vaslui, și intrările în portul Constanța. Potrivit presei naționale, probleme s-au înregistrat și la vama Siret.
Mie îmi place geaca domnului prefect, model conservator dar încă la modă, deși acum se poartă mai mult de-aia tivită cu blăniță de epure la glugă. Ce-mi place cel mai mult este că in toate fotografiile deasupra capului domnului prefect apare drapelul, ultimul chiar pare înfipt, simbol de cutezanță maximă și de avânt patriotic nestăvilit. Îl poartă cumva în glugă sau legat cu o banderolă, precum avea căpetenia apașilor pana de vultur? ?Bravo!
View Comment