VIDEO. Femeie accidentată grav de o mașină, pe trecere de pietoni, în municipiul Satu Mare
Accident foarte grav produs astăzi, în jurul orei 12.40, pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Conform primelor informații transmise de colegii de la TV1 Satu Mare, o femeie, în vârstă de circa 70 de ani, care se afla în traversarea străzii pe trecere de pietoni, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, a fost lovită de o mașină marca Dacia, condusă de către un bărbat, în vârstă de circa 70 de ani. În urma impactului victima a rămas inconștientă la nivelul solului.
La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
Polițiștii rutieri și criminaliști se află la fața locului și au desfășurat primele cercetări pentru a stabili cu exactitate contextul în care s-a produs accidentul rutier.
Ce spun polițiștii sătmăreni
„La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Lucian Blaga din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 84 de ani, din Satu Mare, ar fi acroșat o femeie de 75 de ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public.
Femeia a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”
Știre în curs de actualizare…
Nu înțeleg, cum se mai permite ca o persoană în vârstă de 84 de ani, să conducă o mașină pe șosele, pentru că simțurile îi sunt mult diminuate, acea persoană este un pericol public!
View Comment