VIDEO. Emoții pe drumul spre casă. 500 km prin „regatul de gheță”, fără semnal
Cei care urmăresc de acasă aventurile celor doi sătmăreni plecați în expediție prin Siberia au avut parte de emoții. Pe o porțiune de drum de aprope 500 de km, GPS-ul nu a transmis semnal. Cei doi au revenit cu o postare și au anunțat că totul este bine, a fost o porțiune de drum dificilă, temperaturile au coborât la -60 de grade Celsius, dar au ajuns cu bine în Khandyga și își vor continua drumul spre casă. Aparatul lor a arătat că emite semnal și cel mai probabil a fost vorba despre o eroare de soft.
Emoții pentru cei care urmăresc de acasă aventura celor doi sătmăreni. Pe o porțiune de aproape 500 de km, Kinga și Attila Bertici au rămas fără semnal, iar susținătorii celor doi nu i-au mai putut repera prin GPS și asta, cel mai probabil, spune Attila, din cauza unei erori de soft. Ei au verificat sistemul de poziționare și aveau semnal.
FOTO/VIDEO. Au ajuns! Kinga și Attila, primii sătmăreni care vizitează „Polul Frigului”
Sute de kilometri, fără semnal, în sălbatica Siberie
Cum au trecut de zona depresionară, cei doi au postat pe Facebook un mesaj de mulțumire pentru toți cei care le-au transmis mesaje, explicând ce anume s-a întâmplat.
„Dragilor, am ajuns in Khandyga, suntem bine. Am trecut prin depresiuni unde au fost -60 de grade. Mașina a mai dar rateuri, cu greu dar #Neo a mers înainte. Nu ne-am oprit deloc, GPS-ul la noi a funcționat, a dat semnal permanent, verificând in fiecare 5 minute. Baterie am avut și de rezervă. Acum am oprit GPS-ul in Khandyga. Probabil a fost o eroare la Satelit sau soft. Mulțumim că așa de mulți ne-ați urmărit, ne pare rău pentru eroare nu este din vina noastră. Mulți ați scris ca probabil din cauza ca an condus noaptea. Nu, noi am pornit dimineata la 9:30, va rog să luați in calcul fusul orar de +8 ore față de România. Nu v-am putut anunța până acum că suntem bine pur și simplu de la TomTor până la Khandyga (480 kilometri) nu este semnal GSM. Când am intrat in Khandyga și a apărut primul semnal la telefon am văzut ca a fost ceva problemă, am primit mii de mesaje. Mulțumim din suflet că așa de mulți ne-ți urmărit! Vă iubim!”, au transmis cei doi sătmăreni celor care îi urmăresc de acasă.
Kinga și Attila au și un vlog care documentează peripețiile prin care au trecut prin sălbatica Siberie. Acesta, dar și altele care prezintă peripețiile prin care au trecut cei doi, pot fi urmărite pe canalul oficial de Youtube al expediției.
În cursul dimineții de ieri, cei doi au anunțat că au ajuns la destinație. Au dus Tricolorul și steagul Sătmarului în localitatea cea mai geroasă de pe Pământ.