VIDEO. Două fete s-au bătut crunt tocmai în fața Jandarmeriei Satu Mare
Imagini incredibile surprinse de mai mulți tineri. Două minore au crezut de cuviință să se bată chiar în fața Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, pe strada Ecaterina Teodoriu. Din motive aparent sentimentale, cele două fete au început să își împartă pumni, palme și picioare cu o grație desăvârșită.
Chiar sub privirile unor trecători total indiferenți, respectiv sub încurajările prietenilor care le imortalizau. Ba, mai mult, una dintre prietenele celor două chiar a luat ochelarii uneia dintre combatante, care părea să fie victima.
Imaginile sunt cu un mare impact emoțional și subliniază faptul că violența se poate produce chiar și în fața Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Ce spune Jandarmeria: ”Evenimentul a avut loc în data de 19.10.2018, în jurul orei 13.00. La fața locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, unde se afla una dintre cele două persoane care apar în această filmare. Aceasta a fost identificată, după care a fost condusă la unitatea învățământ din care face parte, diriginta acesteia și directorul instituției fiind informați despre incidentul care a avut loc. De asemenea în urma discuțiilor purtate cu persoanele prezente la locul incidentului, a fost identificată și cea de a doua persoană care apare în filmare, după care a fost informat despre incident și directorul instituției de învățământ din care aceasta face parte”.