Bărbatul, care și-a răpit copilul (în vârstă de patru luni), a fost prins după o urmărire ca-n filme. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Pișcolt. Acesta și-a luat copilul, duminică noaptea, în jurul orei 22.00, fără acordul mamei, și a amenințat că se aruncă de pe Podul Decebal, în râul Someș.
Potrivit informațiilor PresaSM, bărbatul acuzat de răpire este tatăl vitreg al tinerei, în vârstă de 20 de ani, din Negrești-Oaș, care locuia fără forme legale în municipiul Satu Mare. Bărbatul ar fi adoptat-o pe tânără dintr-o relație anterioară pe care a avut-o.
Se pare că cei doi au avut o relație consimțită, în urma căreia a rezultat bebelușul. Potrivit informațiilor PresaSM, pe numele bărbatului ar exista un dosar penal pentru incest. Cer este faptul că acesta s-a mai ales acum cu un dosar pentru lipsire de libertate.
De un de a început totul
Bărbatul și iubita/fiică vitregă s-au certat într-o parcare din municipiul Satu Mare. Bărbatul a luat bebelușul și a amenințat că se aruncă de pe Podul Decebal. Polițiștii au intervenit de urgență, iar bărbatul a abandonat copilul, aruncându-se în apă.
A fost căutat inclusiv cu ajutorul mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale. În jurul orei 23.30, polițiștii au reușit să îl captureze pe individ. Oamenii legii au pus la cale un plan ca-n filme. Mai exact, au rugat-o pe mamă să ia legătura cu răpitorul, dându-și întâlnire în parcarea unu supermarket din zona Soarelui. În tot acest timp, polițiștii se aflau în dispozitiv de urmărire în mașini ”civile”.
Răpitorul a schimbat apoi locația, comunicând telefonic adresa unui alt supermarket, din Cartierul Micro 17. Femeia a plecat în direcția respectivă, cu polițiștii pe urme, unde tatăl minorului o aștepta. Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică au sărit din mașină și l-au capturat pe individ.
Reamintim faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, și-a luat de acasă bebelușul de doar câteva luni, aparent fără încuviințarea mamei și a amenințat că se aruncă în Someș de pe podul Decebal, au precizat surse pentru PresaSM.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD și ale Poliției sătmărene. Bebelușul a fost recuperat și a primit îngrijiri medicale, au mai precizat sursele pentru PresaSM.
Se pare că bărbatul este tatăl copilului, dar nu avea acordul mamei.