VIDEO. Dora, o fetiță din Seini, încântă România. Jurații de la ”Românii au talent”, impresionați!
Dora Debreczeni este o fetiță de doar 8 ani, din Seini, plină de personalitate! Aceasta i-a bucurat pe jurați atât cu graiul ei maramureșean, cât și cu momentul său de pe scena Românii au talent. La doar 8 ani, Dora Debreczeni a reușit să îi amuze și să îi bucure pe jurații Românii au talent. Cu o personalitate extrem de puternică, copila a reușit să răspundă tuturor întrebărilor primite, chiar înainte de a-și prezenta momentul artistic, conform protv.ro
Atunci când a început să cânte, Dora a adus zâmbetul pe buzele tuturor celor prezenți în sală, dar și telespectatorilor. Aceasta nu doar că are o voce extrem de frumoasă, ci este și foarte expresivă, lucru care a completat perfect numărul artistic.
„Aș vrea ca Moș Crăciun să-mi aducă sănătate și Golden Buzz-ul!”, a spus copila. Dora a reușit să treacă în etapa următoare cu 4 de DA!
Dora Debreczeni este o tânără care a moștenit talentul său muzical de la mama și de la bunica ei. Mama Dorei își încurajează fiica să-și urmeze visul de a deveni o stea pe scenele lumii muzicale. Copila de 8 ani se descrie ca fiind o persoană veselă și luptătoare, iar Andra și Paula Selling sunt idoli pentru ea. În cazul în care ar câștiga premiul cel mare, Dora ar folosi o parte din bani pentru a acoperi costurile unei operații necesare tatălui său, care are probleme de vedere. Cu restul banilor, își dorește să își achiziționeze un câine.