VIDEO. Decizie de ultimă oră a judecătorilor în mega dosarul vaccinărilor false din Vama Petea. Urmează și alții
Cu toate că au contestat decizia Tribunalului Satu Mare, conform informațiilor PresaSM, HOBLEA DANIELA-IOANA, ILIES MARC, BURICEANU HOREA, SIM VOICHIŢA-CAMELIA rămân în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare. Decizia fiind menținută de către judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Oradea.
În schimb, BOROŞ KATALINA – femeie de servici în cadrul centrului de vaccinare din Vama Petea – a fost eliberată din Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, fiind plasată în arest la domiciliu pe o durată de 30 zile.
Reamintim că membrii rețelei de vaccinare la chiuvetă de la vama Petea au fost supravegheaţi video, discuţiile telefonice le-au fost interceptate, iar în anchetă au fost incluşi şi investigatori sub acoperire, cel mai probabil, spun jurnaliștii din județul vecin, în calitate de clienţi sau intermediari.
Cercetările în acest dosar vor fi de durată deoarece, pe lângă „numărul de persoane participante într-o formă sau alta” la afacere, procurorii DNA şi poliţiştii DGA vor trebui să identifice şi miile de beneficiari ale căror date „au fost trecute incomplet în baza de date RENV”, după cum reiese şi din încheierea de arestare cu care Tribunalul Satu Mare i-a trimis după gratii pe orădeanca Voichiţa Camelia Sim şi pe cei patru sătmăreni.
Cei mai mulți beneficiari nici nu au mers la centrul de vaccinare
Cei mai mulţi beneficiari nici măcar nu mergeau la Petea, trimiţând poze cu actele de identitate prin aplicaţii telefonice. Datele ajungeau la Hoblea, Ilieş şi Buriceanu, care le încărcau în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) şi descărcau apoi adeverințele de vaccinare și, pe baza acestora, certificatele digitale europene.
Documentele erau trimise intermediarilor, care încasau şi şpăgile, predându-le apoi periodic angajaţilor centrului, mai puţin un procent din câştiguri. În condiţiile în care numărul documentelor fictive depăşeşte 3.000, la un „tarif” mediu de 250 euro, un calcul simplu arată că reţeaua a strâns din afacere peste 700.000 euro.
Escrocheria a atras atenţia autorităţilor judiciare în luna august, după ce mai mulţi beneficiari ai certificatelor false au ajuns în stare gravă la spital.
Pornită de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ancheta a fost preluată ulterior de Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea care, în urma percheziţiilor desfăşurate săptămâna trecută, a recuperat din casele suspecţilor sume uriaşe – 127.000 euro, 75.000 lei şi 1.000 lire sterline.
Cinci persoane au fost arestate preventiv în acest dosar, patru din județul Satu Mare și o asistentă din Bihor, angajată a Direcției de Sănătate Publică din județul vecin.