VIDEO. Cristina Ilieș, noul viceprimar al Sătmarului, primele declarații. Mircea Govor: „Am fost sigur că această zi va veni”
Cristina Ilieș a fost aleasă astăzi viceprimar al municipiului Satu Mare în urma unei ședințe în care a primit 16 voturi „pentru” din partea colegilor consilieri. În primele sale declarații, Ilieș a precizat că speră că va colabora foarte bine cu primarul în funcție și își va primit atribuțiile după o ședință cu edilul. Șeful PSD Satu Mare, Mircea Govor, a catalogat numirea lui Ilieș drept o reușită a PSD și a pledat pentru colaborare în cadrul Consiliului Local, astfel încât să fie promovate proiectele de interes pentru cetățeni.
Cristina Ilieș a fost votată viceprimar al municipiului Satu Mare. Tânara social democrată le-a mulțumit colegilor pentru susținere și speră că va lucra bine alături de edil și viceprimarul Adelin Ghiarfaș.
„[…]tuturor cetățenilor sătmăreni le promit că îmi voi folosi toată energia și priceperea pentru dezvoltarea municipiului Satu Mare și pentru îmbunătățirea calității vieții tuturor locuitorilor. Sunt sigură că voi avea o colaborare foarte bună cu domnul primar Kereskényi Gábor și sper ca experiența mea să fie de folos pe toată durata mandatului meu”, a precizat Cristina Ilieș în prima sa ieșire publică de după obținerea funcției de viceprimar.
În ceea ce privește atribuțiile sale, Ilieș a precizat că urmează să aibă loc o ședință în acest sens cu primarul municipiului Satu Mare.
Președintele PSD Mircea Govor a catalogat numirea lui Ilieș drept o reușită a politicii pe care o promovează la nivelul partidului social-democrat sătmărean.
„Au trecut șase ani, au trecut repede, de atunci m-a frământat gândul ăsta că PSD a fost scos și de la Primăria Satu Mare și de la Consiliul Județean. Și chiar dacă cinci ani am făcut politică ca membru simplu, din exterior, nu puteam să accept că n-am reprezentat la nivel de conducere. Am ajuns această zi minunată, în care PSD, de azi înainte, va avea un viceprimar. Este o funcție politică foarte-foarte importantă. Este o onoare, este o obligație, dar este și o mare, mare răspundere […] Este o zi, spun eu, specială pentru organizația județeană Satu Mare și este un vis devenit realitate. Când am preluat partidul am fost sigur că această zi va veni”, a spus Mircea Govor, președintele organizației județene PSD Satu Mare.
Govor a subliniat și că partidul său se pregătește deja pentru alegerile locale care vor avea loc peste doi ani.
În ceea ce privește politica promovată de PSD, Govor a spus că PSD „și-a dat mâna cu cetățenii și cu partenerii din Consiliului Locaol” pentru „a face în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți”.