VIDEO. Contre, la o bere, între șefi ai Poliției de Frontieră și presupuși contrabandiști
Imagini de toată jena au fost trimise de unul dintre protagoniștii unui scandal iscat într-un bar din județul Maramureș. E drept, cel din spatele camerei. Protagoniști: doi șefi ai unor sectoare ale Poliției de Frontieră Maramureș. Unul cu două stele, celălalt cu doar o stea. Alături de el, un alt angajat al Ministerului de Interne. De cealaltă parte, mai multe persoane care s-ar ocupa cu ”lucruri mărunte”, potrivit vasiledale.ro
Totul s-a petrecut aseară într-un local din Vișeu de Sus. Șeful sectorului Poliției Frontieră Poienile de Sub Munte, adjunctul şefului sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, dar și un angajat ISU Vișeu de Sus, au ieșit la o bere. Nimic deosebit până în acest moment. Erau în timpul liber și aveau acest drept. Doar că între aceștia și mai multe persoane de la o masă vecină s-a iscat un scandal. A fost chemată și Poliția Națională.
Conform celor care au efectuat înregistrarea audio-video cu telefonul mobil, șeful sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte ar fi încercat să își asigure un informator tocmai din rândul celor de la o masă învecinată. I-ar fi promis vreo 500 de lei. Când ceilalți au auzit au sărit ca arși, iar acuzele la adresa polițiștilor de frontieră au început să curgă.
De altfel, toate acestea vi le redăm în imaginile video, cerându-vă scuze pentru limbajul injurios folosit în anumite momente.
Ce spune IPJ Maramureș
”S-au luat măsuri conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
Practic, conform unor surse, părțile implicate au fost avertizate verbal, iar administratorul localului a fost sancționat pentru că unitatea era deschisă deși orarul de funcționare fusese depășit.
SURSA: vasiledale.ro