VIDEO. Consiliul Județean ne explică de ce un drum se poate sfărma lejer cu piciorul
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a trimis un comunicat de presă prin care explică de ce drumul dintre Botiz și Satu Mare se poate sfărma cu piciorul fără nicio problemă.
Redăm mai jos poziția Consiliului Județean:
”Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la calitatea lucrărilor de modernizare care se desfășoară pe drumul județean DJ 194C – intersecție cu DJ 194A, drum care face legătura între Satu Mare și Botiz, facem următoarele precizări: având în vedere faptul că această lucrare se realizează pe un drum cu trafic greu, care nu poate fi deviat pe un alt traseu, lucrările se desfășoară pe tronsoane de câte 500 de metri pe un sens de circulație, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Stratul turnat pe sectorul de drum aflat în lucru, și la care se face referire în articolele publicate, nu este un strat de uzură, ci este un strat de balast stabilizat cu liant de ciment, peste care este pusă o peliculă de protecție. Din punct de vedere tehnologic, stratul de balast stabilizat trebuie să rămână descoperit timp de 7 zile pentru întărirea acestuia, fiind interzisă circulația pe acest strat, aspect semnalat prin dispozitivele de semnalizare/dirijare a circulației, amplasate în zonă.
După cele 7 zile necesare consolidării stratului de balast stabilizat, urmează a fi așternute două straturi de mixturi asfaltice în grosime cumulată de 11 cm, prin care se va finaliza structura sistemului rutier”.