VIDEO. Ce șanse are România în dubla din Elveția și Kosovo?
EURO 2024 este ediția cu numărul 17 a Campionatului European – competiție în care se înfruntă cele mai bune naționale de pe Bătrânul Continent. Turneul va avea loc în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024 și va fi găzduită de către Germania.
Nu mai puțin de 10 arene de top sunt pregătite pentru EURO. Marea finală este programată pe 14 iulie, pe Olympiastadion din Berlin. România țintește prima prezență la un turneu final din 2016 încoace, când nu a reușit să depășească faza grupelor la Campionatul European.
- Kosovo vs. România – 16 iunie, de la ora 21:45
- Elveția vs. România – 19 iunie, de la ora 21:45
Naționala, încrezătoare înainte de deplasarea în Kosovo
Naționala României revine în acțiune pe data de 16 iunie 2023, de la ora 21:45. Atunci, tricolorii o înfruntă pe Kosovo – pe Stadiumi Fadil Vokrri din Pristina. Meciul este transmis în direct de Antena 1. Mihai Stoichiță – directorul Comisiei Tehnice al Federației Române de Fotbal – se declară încrezător înainte de duelul important din Kosovo:
”Atmosfera e foarte bună. Am fost și ieri, am mai vorbit cu ei. Așteptăm să avem lotul complet. Eu mă rog la Dumnezeu să nu avem accidentări, atât. În rest, eu cred că Edi a reușit împreună cu toți ceilalți să le insufle ideea asta de grup unit, de grup care luptă pentru o altă imagine a echipei naționale decât cea care fost până acum. Sper ca echipa națională să fie învingătoare și să rezolve cât mai repede această calificare. Sunt două meciuri importante, mai ales primul, subliniez. După părerea mea, poate fi câștigat și atunci Elveția devine un bonus.”
Edi Iordănescu a anunțat deja lotul României pentru cele două partide. În poartă, Târnovanu, Aioani și Horațiu Moldovan vor lupta pentru un loc de titular. În ceea ce privește defensiva, Rațiu, Burcă, Nedelcearu și Camora se află în pole-position. Compartimentul median va fi coordonat de Nicolae Stanciu, iar lângă el pot apărea Marius Marin, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău sau Olimpiu Moruțan. Fiul lui Gheorghe Hagi – Ianis – a revenit și el la echipa națională.
În ceea ce privește atacul, Denis Alibec este sigur de postul său – iar în benzi vor evolua cel mai probabil Florinel Coman și Dennis Man – cei doi foști colegi de la FCSB. În acest compartiment se mai află nume importante precum George Pușcaș – Louis Munteanu – proaspăt campion al Superligii – sau Valentin Mihăilă.
Deplasarea în Elveția, un bonus?
Deplasarea în Elveția este cea mai dificilă partidă a României în această campanie de calificare. Conducerea federației nu are mari așteptări din duelul de pe Swissporarena din Luzern. Meciul este programat pe 19 iunie 2023, de la ora 21:45. Acesta poate fi urmărit în direct pe Antena și Prima TV.
Elvețienii au arătat excelent în primele 2 partide din grupă. Aceștia au umilit-o pe Belarus cu scorul de 5-0 în deplasare, iar apoi au trecut de Israel acasă, cu scorul de 3-0. Steffen are deja 3 goluri la activ, fiind depășit în clasament doar de McTominay și Hojlund. Acesta a marcat însă la fel de mult precum Vlahovic, Lukaku sau Cristiano Ronaldo.
În lotul elvețienilor se regăsesc jucători precum Sommer, Akanji, Zakaria sau Xhaka – ce evoluează la cel mai înalt nivel. Ultima oară, Elveția și România s-au întâlnit în grupele EURO 2016, atunci când au remizat cu scorul de 1-1.
Tricolorii au șansa a doua să câștige Grupa I
Pe site-urile de pariuri sportive fotbal, România este favorita numărul 2 la câștigarea grupei I de calificare, favorita principală fiind echipa Elveției.
În prezent, naționala lui Edward Iordănescu se află pe locul secund în grupa de calificare, un loc ce duce direct la EURO 2024. Tricolorii au început foarte bine, cu două victorii în primele două runde. Este adevărat, aceștia au întâlnit cele mai modeste adversare – cel puțin pe hârtie. Mai întâi, naționala României a triumfat în Andorra cu scorul de 2-0. Dennis Man în minutul 35 și Denis Alibec în minutul 49 au adus toate cele 3 puncte pe Estadi Nacional din Andorra la Vella.
Apoi, tricolorii au câștigat pe Arena Națională în compania Belarusului, cu scorul de 2-1. Nicolae Stanciu și Andrei Burcă au marcat de această dată, în minutele 17 respectiv 19. Morozov a redus din diferență în minutul 86.