VIDEO. Carantină totală în România. Armata, jandarmeria și poliția, în stradă
Ministrul Marcel Vela a anunțat noile măsuri, dar și cum se vor aplica acestea, odată cu emiterea Ordonanței Militare nr.3.
De mâine (n.red. miercuri), de la ora 12, vor intra în vigoare noile restricții, a anunțat Marcel Vela, la o conferință de presă care a avut loc în această seară la ora 22:00. Ele vizează transformarea recomandărilor anterioare în obligații. Astfel, deplasările, chiar și pe timpul zilei, vor fi limitate la cele în interes de serviciu, cumpărături, urgențe medicale, mișcare, dar doar în jurul locuinței, pentru asistarea persoanelor vârstnice, a celor cu dizabilități sau a copiilor și pentru nevoile animalelor de companie.
„Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței cu următoarele excepții, în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri, adică sunt permise doar deplasările pentru cumpărături, pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată, cele din motive justificate precum asistența copilului, a persoanelor vârstnice sau a celor cu dizabilități, activitățile în jurul locuinței, pentru mișcare, dar sunt excluse cele de echipă, deplasarea pentru donare de sânge sau în scop umanitare sau voluntar, pentru activități agricole sau comercializarea produselor agro-alimentare”, a spus Vela
Program pentru persoanele de peste 65 de ani
Circulația persoanelor care au împlinit 65 de ani este permisă doar între orele 11 și 13 strict pentru cumpărături, urgențe medicale, mișcare, dar doar în jurul locuinței, pentru asistarea persoanelor vârstnice, a celor cu dizabilități sau a copiilor și pentru nevoile animalelor de companie.
Persoanele pot să se deplaseze în afara acestui interval dacă o fac în interes profesional, fie că vorbim de medici sau de agricultori.
Deplasările în interes de serviciu se va face cu adeverință fără ștampilă.
Persoanele fizice trebuie să prezinte declarațiile pe propria răspundere completate integral. Ele se pot completa pe suport de hârtie, dar și pe telefon sau tabletă, a spus ministrul.
Toate persoanele care revin în țară vor intra în carantină, a spus ministrul Vela. Măsura se va aplica și ea tot de mâine, de la ora 12.
Se suspendă toate zborurile economice spre Franța și Germania și retur, pentru toate aeroporturile, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura nu se aplică zborurilor de transport, umanitare, de corespondență, cele medicale și de urgență, celor tehnice. Măsura se aplică de la ora 23, 25 martie.
MApN va oferi protecție, mijloace logistice și personal pentru nevoile identificate de Ministerul de Interne. Sunt vizate punctele de frontieră dar și unele obiective care până acum erau păzite de jandarmi.
STS va oferi o aplicație pentru monitorizarea persoanelor aflate în izolare sau în carantină.
Documentele care expiră pe durata stării de urgență pot fi schimbate într-un termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.
Suspendarea temporară a activităţii comerciale în mall-uri nu se aplică vânzării produselor electronice şi electrocasnice în cazul firmelor care asigură şi livrarea la domiliciu sau la sediul cumpărătorului şi nici centrelor de optică medicală.
Vela a vorbit și despre acțiunea de luni seara, când au intrat în vigoare restricțiile pe timp de noapte. Numărul mare de persoane sancționate ne arată că oamenii legii au fost eficienți și au știut să își facă treaba, a spus ministrul precizând și că a constatat faptul că sunt încă foarte mulți români care nu conștientizează pericolul la care se expun ei și îi expun și pe ceilalți.