Sătmăreanul Călin Borșe – unul dintre cei mai talentați și valoroși taragotiști din România – nu și-a uitat originile și a ales să și le cinstească. Și cum se putea mai bine decât să slujească folclorul din zona sa natală – Crucișorul.
Alături de colegii săi de formație au inundat natura cu acordurile superbe ale muzicii de Codru. Folclor autentic, o adevărată încântare pentru minte și suflet.
”Am făcut un clip nou la o melodie instrumentală la taragot. De această dată am ales aceste două melodii din zona de unde fac și eu parte, comuna Crucișor, județul Satu Mare. Un loc mirific unde am copilărit unde am făcut primii pași, unde codrul este aproape de sufletul omului”, a spus Călin Borșe pentru PresaSM.
https://youtu.be/i1RaMP9sc-Y
Călin Borșe este unul dintre cei mai apreciați taragotiști din România, remarcându-se pentru dragostea și respectul pe care îl poartă pentru cântecul popular românesc. Dar și pentru valorile neamului românesc.
Călin s-a născut la data de 13 iulie 1982, în Satu Mare. Și-a început studiile muzicale la clubul elevilor din Satu Mare. Este absolvent al Școlii Populare de artă ”Liviu Borlan” din Baia Mare, 1996-2001.
A cântat în ansambul Cununița din Satu Mare în perioada 1999-2001. Taragotul este unul dintre cele mai complexe intrumente, care necesită multă îndemanare și dăruire. Călin a moștenit talentul de la tatăl și bunicul lui, care cântă la acordeon.