VIDEO. Blocuri inundate total la Negrești-Oaș. Primăria: ”De vină ar fi unii locatari”
Reabilitate recent, zeci de apartamente din Negrești-Oaș, situate pe strada Victoriei, bloc 17, au fost avariate de apă, din cauza unor proprietari, susține Primăria Negrești-Oaș, care ar fi intervenit pe coloana de colectare a apelor pluviale, informează obiectiv-sm.ro
Primăria a contractat lucrări de reabilitare a blocului, iar firma câștigătoare a dat jos acoperișul de pe bloc, făcând hidroizolația plafonului. Doar că la scurt timp, în urma ploilor, zeci de apartamente au fost inundate. De la ultimul etaj și până la parter.
Se pare că problema țevii de colectare este una care dă bătăi de cap la Negrești, fiind extrem de veche și cauzând probleme în toate blocurile reabilitate până acum, situație la care se mai adaugă și o vină a proprietarilor.
”Acele țevi colectoare care adună apa de pe acoperiș și o duce în beci, de unde este preluată de sistemul de canalizare,, sunt foarte vechi. Pe lângă corodarea naturală mai există și intervenția oamenilor, care ba și-au tras hornul pe ele, ba cabluri. Noi am descoperit această probleme a țevilor încă din martie, de când am deschis șantierul. Schimbarea țevilor nu e prinsă în proiectul de reabilitare, dar le-am cerut oamenilor să ne permită să o facem, în casele lor. Am primit acceptul doar de la locuitorii unui singur bloc, acolo nu au existat nici un fel de probleme, restul nu au dorit să o schimbe și asta ar fi principala cauză a inundațiilor”, a spus primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
Articolul complet, cu mărturiile păgubiților, îl găsiți pe obiectiv-sm.ro